main logo
7361

Spațiul aerian al R. Moldova a fost redeschis: Reacția AAC

Spațiul aerian al R. Moldova a fost redeschis după o oră.

Spațiul aerian al R. Moldova a fost redeschis: Reacția AAC

Despre aceasta a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă, transmite Știri.md.

”Urmare a ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, a fost emis un NOTAM de închidere temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova la ora 11:24, 14 februarie, în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile. La ora 14:47, spațiul aerian a fost redeschis.

Vom reveni pe parcurs cu detalii suplimentare”, se arată în reacție.

(Știrea inițială 14:09)

Spațiul aerian a fost închis. Despre asta a scris canalul de specialitate Runway, transmite Știri.md

Potrivit sursei, nici un avion nu aterizează și nu decolează de pe Aeroportul Internațional Chișinău. 

Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au confirmat că spațiul aerian va fi închis până la ora 16:00.

”Rugăm pasagerii care au planificate zboruri astăzi să urmărească panoul informativ pe www.airport.md”, îndeamnă reprezentanții Aeroportului.

Ulterior, Air Moldova a venit cu un mesaj care confirmă acest fapt: ”Stimați pasageri, în acest moment, spațiul aerian al Republicii Moldova este închis, suntem în așteptarea reluării zborurilor. 

Orarul planificat astăzi va suferi modificări. 

Stimați pasageri, cei care vă aflați în Aeroport, la bord sau urmează să zburați astăzi, vă rugăm să păstrați calmul și să urmăriți panourile informative din Aeroport, online pe www.airmoldova.md și www.airport.md. 

Vom reveni cu informații!”.

Și un operator aerian care efectuează zboruri regulate la Chișinău a confirmat faptul că spațiul aerian este închis. Acesta precizează că ar fi vorba despre un interval de patru ore.

Autoritatea Aeronautică Civilă deocamdată nu a venit cu o explicație.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării