Spații private din sediul Procuraturii Generale vor fi expropriate
Lucrările de consolidare a sediului Procuraturii Generale vor fi declarate de utilitate publică de interes național, ceea ce va permite exproprierea unor spații private din clădirea instituției. Proiectul urmează să fie examinat de Guvern, la propunerea Agenției Proprietăți Publice.
Imagine simbolDocumentul prevede exproprierea a două încăperi nelocative aflate în proprietate privată, situate la subsolul clădirii, pentru a permite finalizarea lucrărilor de reconstrucție și consolidare a sediului. Guvernul va avea rolul de expropriator, iar despăgubirile pentru proprietari vor fi achitate din bugetul de stat, prin intermediul APP, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Autorii proiectului precizează că inițiativa vine după mai mulți ani de negocieri eșuate cu proprietarii celor opt încăperi inițiale. Deși majoritatea acestora au acceptat anterior vânzarea, doi proprietari au refuzat în mod repetat atât vânzarea, cât și schimbul de bunuri sau rezoluțiunea amiabilă a contractelor.
Potrivit autorităților, situația afectează funcționarea instituțiilor din clădire, considerată infrastructură critică pentru sistemul de justiție, unde își au sediul și Consiliul Superior al Procurorilor, precum și alte structuri ale procuraturii.
Deși Ministerul Finanțelor a semnalat lipsa inițială a acoperirii bugetare și necesitatea unei fundamentări financiare mai detaliate, proiectul a fost susținut de majoritatea instituțiilor avizatoare. Documentul urmează să fie examinat de Guvern miercuri.