Soția lui Cojuhari, la conducerea unor întreprinderi subordonate APP
Viorica Cojuhari, soția lui Roman Cojuhari, șeful Agenției Proprietății Publice (APP), face parte din organele de conducere a cel puțin trei întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni fondate și/sau aflate în subordinea instituției conduse de soțul ei.

Potrivit datelor furnizate de Agenția Proprietății Publice, Viorica Cojuhari, în prezent angajată la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, este membru al Consiliului de Administrație al Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului începând cu 20 februarie 2024, transmite Știri.md cu referire la telegraph.md.
De asemenea, din 26 iunie 2024, ea face parte din Consiliul de Administrație al Termoelectrica și, începând cu 1 noiembrie 2024, este membru al Comisiei de Cenzori a Întreprinderii de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”.
În 2023, la doar câteva zile după ce a fost numit la conducerea APP, Roman Cojuhari semna ordinul prin care o revoca pe propria soție din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, funcție în care, iată, Viorica Cojuhari a revenit ulterior, în calitate de membru al Comisiei de Cenzori.
Referitor la acest caz, nu este clar dacă Roman Cojuhari a declarat posibilul conflict de interese, așa cum impune legislația națională în cazul semnării unor ordine ce vizează propria persoană, soțul/soția sau rudele.
În declarațiile de avere pentru anii anteriori, soția șefului APP a indicat venituri și din alte întreprinderi de stat, unde a ocupat funcții de conducere, inclusiv cea de președinte. Totuși, nu este clar când și dacă a demisionat de la alte întreprinderi sau societăți de stat după numirea lui Roman Cojuhari la conducerea Agenției Proprietății Publice (Ordinul 166-p din 6 iulie 2023).
Citiți întreaga știre aici.