Solistul proiectului muzical The Motans a oferit un interviu pentru presa din România, transmite Știri.md.

– Cum te-ai apucat de muzică? Erai specialist în marketing şi vânzări…

Eu am fost specialist în multe la viaţa mea. (râde) Dar da, terminând acest segment cu marketingul, am zis că e timpul să mă apuc de ceea ce-mi place. Îmi amintesc că la începutul liceului, am luat prima oară chitara în mână şi am început să studiez. Atunci eu nu aveam acces la Internet. Mă descurcam cum puteam. După vreo doi ani, am descoperit Internetul şi am dat de nişte acorduri noi…

După alţi câţiva ani, am început să lucrez şi mi-am luat o chitară clasică, pentru că până atunci cântasem la chitara tatălui meu. M-am înscris la o şcoală muzicală, unde am studiat timp de un an, iar ulterior am continuat să fiu autodidact. Şi totuşi, până nu am pus piciorul în prag şi am hotărât să mă dedic muzicii, pentru mine chitara a fost un hobby.

– Şi cum ai început efectiv? Ai postat nişte piese compuse de tine pe net…

Da. După ce mi-a venit ideea numelui The Motans, pentru că voiam neapărat să fie ceva cu motani, mi-am făcut cont pe YouTube. Prima piesă, Tu, am postat-o acolo acum 3 ani, în februarie am lansat-o.

Ulterior, pe la sfârşitul lui august 2016, după ce am scos Versus, m-a remarcat Matei Dima (BRomania). Iar în septembrie, mi-a scris şi mi-a spus că vrea să colaborăm, să promoveze muzica mea. După ce am lansat încă o piesă, m-a chemat să discutăm şi cu cei de la Global. Peste 2 zile, am venit cu autobuzul la Bucureşti de la Chişinău. Şi m-am mutat definitv.

– De ce ţi-e dor când te gândeşti la Chişinău?
De familie şi de prieteni. Atât. În rest, nu are de ce să-ţi fie dor acolo. Eu oricum aveam de gând să plec. Am spus asta clar în piesa Ctrl Alt Delete (Monumentul unui emigrant anonim). Am ajuns la concluzia că vreau să trăiesc în altă ţară.

– Cum era viaţa ta la Chişinău, financiar vorbind? Ai avut perioade grele?

Da, au fost perioade când aveam mulţi bani şi perioade mai grele. Între extreme. Sunt omul căruia îi place viaţa. Acum am atins un grad de maturizare la care finanţele înseamnă cu totul altceva pentru mine. Însă m-am străduit să-mi trăiesc viaţa din plin atunci când am avut bani, până pe la 25-26 de ani. Nu m-am limitat în nimic. Din cauza asta probabil că am avut şi trecerile abrupte. Ori mi-a fost foarte bine, ori am dus lipsă de bani.

– Faci parte din acea categorie de artişti care se dedică total carierei…

Dar nu e o carieră. Muzica e muzică. Cariera e orice altceva, dar nu artă. Cu asta te naşti, tot cu ea mori. Cu arta nu ieşi la pensie niciodată.

– De acord. Dar ce voiam să spun e că pare că ai nevoie să suferi ca să fii inspirat în muzică.

Nu. Ai nevoie să simţi. Poţi fi fericit şi să fii inspirat. E adevărat, în cazul meu, am compus mai multe piese născute din chestii care dor… Pur şi simplu, aşa s-a întâmplat.

– Te vezi, la un moment dat, găsind un echilibru între viaţa personală şi muzică?

Da. Doar că acum nu simt asta. Acum simt că trebuie să dau foarte multă muzică. Trebuie să muncesc mult. Asta vreau să fac. Asta-mi place.