Șoferii vor fi obligați să accepte testarea antidrog la cererea polițiștilor
Polițiștii vor fi împuterniciți să verifice conducătorii auto și persoanele bănuite de consumul de droguri, dar și să-i însoțească la o instituție medico-sanitară, aceștia fiind obligați necondiționat să accepte testarea antidrog la cererea angajaților Poliției.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de Guvern, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, aprobarea proiectului vine să contribuie la combaterea consumului de substanțe stupefiante și psihotrope, asigurând protecția cetățenilor prin prevenirea și combaterea infracțiunilor comise sub influența substanțelor interzise.
Inspectoratul General al Poliției dispune de 10 dispozitive de testare narcologică (Narcotester Drager – Drug Test 5000).