Șofer din Ceadîr-Lunga, lovit mortal după ce a scăpat viu dintr-un alt accident
Un bărbat din Ceadîr-Lunga a murit la câteva minute după ce a scăpat cu viață dintr-un alt accident rutier.
Totul a avut loc astăzi, în jurul orei 7 dimineața. La Serviciul de gardă al IP Ialoveni a parvenit un apel telefonic de la Serviciul 112, care a comunicat că pe traseul Chișinău – Cimișlia, pe porțiunea de drum între localitatea Zloți și Sagaidac a avut loc accident rutier, transmite Știri.md.
Deplasându-se la fața locului, poliția a stabilit că pe traseul M-3 km 31, automobilul de model Ford, la volanul căruia se afla un bărbat de 63 de ani, locuitor al satului Baurci raionul Ceadîr-Lunga, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, nu s-a isprăvit cu ghidajul, derapând de pe traseu și tamponându-se în parapetul de pe marginea drumului.
Coborând din automobil pentru a strânge cioburile în urma accidentului, nu a fost observat, fiind tamponat de automobilul de model Volkswagen LT, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani, locuitor al satului Băcioi mun. Chișinău.
În urma impactului, șoferul automobilului Ford a decedat pe loc.
Ambele automobile se deplasau din direcția municipiului Chișinău spre Cimișlia.
Fiind supus testării alcoolscopice, șoferul automobilului de model Volkswagen LT nu consumase alcool.
Alte circumstanțe se stabilesc.