main logo
3260

Șofer beat și fără permis, filmat cum e urmărit de polițiști la Fălești

A urcat beat la volan și a încercat să fugă de poliție, punând viața tuturor participanților la trafic în pericol.

Șofer beat și fără permis, filmat cum e urmărit de polițiști la FăleștiFoto: știri.md

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 28 de ani din satul Răuțel, raionul Fălești, transmite Știri.md.

Cazul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 06:00.

Potrivit unui comunicat emis presei, polițiștii Departamentului patrulare „Nord” a INSP deplasându-se prin localitatea Mărăndeni, raionul Fălești au observat un automobil, care se deplasa neuniform.

Astfel, polițiștii au somat șoferul să se oprească, însă acesta a ignorat cerințele și a apăsat pe accelerator, încercând să fugă.

Pentru a stopa mașina, au fost implicate mai multe echipaje de patrulare. 

Urmărirea a continuat până în municipiul Bălți.

Șoferul mașinii a expus în pericol, atât viața și sănătatea celorlalți participanți la trafic, dar și a polițiștilor de patrulare, deoarece într-un moment dat a accelerat brusc, tamponând din spate automobilul de serviciu al poliției, apoi a frânat, și a început deplasarea cu spatele ciocnind, al doilea automobil de serviciu.

Șoferul, fiind supus testării alcoolscopice, gradul de alcoolemie în aerul expirat era de 0.67 mg/l.

Menționăm că, șoferul la data de 11 aprilie 2020, de asemenea a fost documentat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu 0.99 mg/l, în aerul expirat, cu ridicarea permisului de conducere.

Pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului a fost solicitată grupa de documentare a IP Bălți.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării