Societatea civilă răspunde celor care blamează USAID
Suspendarea asistenței financiare oferite de USAID riscă să afecteze grav domenii ale economiei, educației, precum și presa liberă din Republica Moldova. Mai multe proiecte de sprijin ar putea fi sistate, iar jurnaliștii sunt îngrijorați. Declarații au fost făcute de conducerea a două dintre cele mai importante portaluri de investigații din Republica Moldova.

Alina Radu, directorul Ziarului de Gradă, a spus că suspendarea granturilor oferite de guvernul SUA afectează nu doar funcționalitatea multor instituții media, dar limitează și activitatea societății civile, transmite Știri.md.
„Se dorește ca Moldova să devină iarăși o zonă controlată de Rusia, în spiritul rusesc, adică fără societate civilă, fără exprimarea libertăților, fără presă independentă și investigații jurnalistice. Fără toate aceste lucruri pe care noi le-am construit cu mult greu în Republica Moldova în ultimii zeci de ani”, a declarat Alina Radu.
Jurnaliștii de investigație au scos deseori la iveală afaceri dubioase, averi ascunse, abuzuri și corupție. Astăzi, această voce riscă să fie redusă la tăcere, a declarat președinta Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova, Cornelia Cozonac.
„Mi se pare o situație destul de gravă pentru că această organizație chiar ne-a susținut și urma să avem două proiecte de acum din februarie. Ne-a susținut foarte mult și ne-a oferit capacitate să investigăm domeniul justiției. Doar în ultimii patru ani, în baza investigațiilor jurnalistice ale echipei noastre au fost pornite 12 dosare penale. Patru procurori au plecat din sistem”, a spus Corneliza Cozonac.
„Noi nu suntem mâncători de granturi așa cum se exprimă elitele noastre politice. Dacă am fi așa, atunci le-aș propune ca atunci când merg pe unele drumuri construite și renovate în Republica Moldova din bani USAID să ocolească acele drumuri și meargă prin câmp. Pentru că asta ar însemna să aibă repulsie pentru tot ce este de origine externă”, a declarat președinta ESGA de la București, Angela Grămadă.
Conform datelor publicate de USAID, în ultimii trei, în Republica Moldova, au fost investiți peste 300 de milioane de dolari pentru securitatea energetică. Pe locul doi după volumul finanțării se situează Programul Tehnologiile Viitorului, cu 60 de milioane de dolari. Iar pentru Agricultură au fost alocate aproape 50 de milioane de dolari. Astfel, suspendarea asistenței financiare din partea SUA ridică semne de întrebare și asupra proiectelor în desfășurare.
Liderul Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că Chișinăul discută cu partenerii externi pentru identifica bani suplimentari pentru continuarea proiectelor.
„Ceea ce trebuie să facem este ca acolo unde vor exista astfel de situații să asigurăm continuitatea, să găsim alte surse și noi facem lucrul acesta. Când vorbim de domeniul agriculturii, domeniul securității energetice. Acum trebuie să ne mișcăm foarte repede, să găsim alte surse acolo unde este necesar să le suplinim”, a declarat Igor Grosu.
Decizia de suspendare a finanțărilor externe a fost luată de administrația SUA pe 20 ianuarie. Timp de 90 de zile va avea loc o revizuire a programelor de asistență externă. Una dintre prioritățile USAID în Republica Moldova a fost dezvoltarea educației. Cu bani oferiți de agenție au fost create zeci de centre de excelență, a fost dezvoltată industria IT, dar și turismul local.