main logo
518

Situaţia sectorului silvic, monitorizată la nivel de Parlament şi Guvern

Modificarea Codului Silvic, sancţionarea dură a tăierilor ilicite, eliminarea schemelor criminale din sistemul silvic al ţării, au fost câteva din subiectele abordate de deputatul Liviu Vovc, în cadrul unui briefing, ţinut miercuri, 17 iulie, la parlament.

Situaţia sectorului silvic, monitorizată la nivel de Parlament şi GuvernFoto: moldpres.md

Deputatul a menţionat că în ultimul timp a primit „sute de apeluri şi informaţii referitor la ceea ce se întâmplă în domeniul silvic”, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

„Există probleme în ceea ce ţine de numărul de inspectori, legislaţia silvică, care este necesar să fie îmbunătăţită şi perfectată. Anul trecut a fost elaborat un nou Cod Silvic care este mult mai bun decât cel precedent şi soluţionează anumite probleme, însă acesta nu a fost perfectat până la capăt, în prezent aflându-se în ministere pentru reavizare. Vom insista ca acest document să intre în vigoare cât mai curând pentru a putea demara toate verificările în teren”, a spus Liviu Vovc.

În context, deputatul a nominalizat câteva cazuri de încălcări în sector, depistate în urma ultimelor controale, iniţiate la solicitarea sa. 

„În ocolul silvic Bobeica din cadrul Întreprinderii silvice Hânceşti-Silva, numai la un singur canton au fost depistate 107 cioate de stejar, rămase de la copaci tăiaţi ilegal. Dacă am avea un Cod Silvic mai aspru, atunci amenzile pentru aceste defrişări ar depăşi suma de şapte sute mii de lei şi nu ar fi 26 mii de lei cât este în prezent. Într-un canton din Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească”, în urma unei verificări, a fost identificată o cantitate impunătoare de lemn de gater (lemn industrial) trecută în acte ca lemn de foc”, a enumerat Vovc, precizând că diferenţa de preţ între aceste două categorii de lemn este de 500-1000 de lei per metru cub.

În altă ordine de idei, deputatul s-a referit la situaţia din Ocolul silvic Chişinău, exprimându-şi speranţa că instituţiile competente „vor fi vigilente şi vor demasca toate schemele criminale care se efectuează pe acest sector”.

Deputatul fracţiunii Partidului Platforma Demnitate și Adevăr a făcut un apel către responsabilii din sectorul silvic să desfăşoare, în trimestrele III şi IV,  tăierile de masă lemnoasă potrivit legislaţiei şi în strictă conformitate cu actele contabile. Totodată, Liviu Vovc a cerut conducătorilor Agenţiei ”Moldsilva” să nu se implice în activitatea inspectorilor şi să nu încerce să muşamalizeze cazurile de încălcare a legislaţiei silvice. Deputatul a încurajat angajaţii din domeniu să vină “cu autodenunţuri pentru a uşura procesul şi a trage la răspundere pe cei care organizau şi protejau schemele criminale din silvicultură”.  

La sfârşitul lunii iunie, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Georgeta Mincu, a declarat că a primit “notificări din partea cetățenilor precum că în ocoale silvice din raioanele Ialoveni, Hâncești, Strășeni au loc tăieri ilicite de copaci, iar în urma inventarierilor sunt depistate surplusuri de masă lemnoasă, care este ulterior comercializată ilegal”.

“Vom efectua vizite inopinate, în toate ocoalele silvice, împreună cu organele de monitorizare și control, inclusiv agenții constatatori, iar cei care nu respectă legea vor fi pedepsiți conform normelor în vigoare”, a subliniat ministrul.

Potrivit datelor oficiale, în 2018, fondul forestier și vegetația forestieră din afara fondului reprezentau 13,7% din suprafața Republicii Moldova - 462,7 mii ha, fondul forestier cuprinzând o suprafață de 419,2 mii ha, din care 374,8 mii ha - păduri (0,086 ha pădure pe cap de locuitor). Terenurile acoperite de păduri deținute de stat constituiau 87,2%, cele deținute de administrația publică locală - 12,2% și de proprietarii privați - 0,6%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării