main logo
460

Situația răspândirii virusului de pestă porcină în R. Moldova

În Republica Moldova s-au întețit în ultima perioadă focarele de pestă porcină africană.

Situația răspândirii virusului de pestă porcină în R. MoldovaSituația răspândirii virusului de pestă porcină în R. Moldova.

În prezent, sunt în stare de carantină trei localități unde au fost depistate porcine infestate, iar autoritățile au anunțat că intensifică măsurile de verificare la frontiera cu Ucraina, unde numai anul acesta au fost depistate peste 50 de focare de pestă porcină, scrie radiochisinau.md.

Focare de pestă porcină africană sunt în prezent în satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, satul Beșghioz, raionul Ceadîr-Lunga și satul Tvardița, raionul Taraclia, localități aflate de-a lungul graniței cu Ucraina. Satele se află în carantină ce durează 60 de zile, iar la intrarea în localități sunt instalate filtre pentru dezinfectarea vehiculelor. Localnicii din Palanca sunt deja la a doua experiență neplăcută de acest gen, un focar fiind depistat și anul trecut acolo, astfel că și numărul de porcine în sat a scăzut, din teama de a nu suporta pierderi materiale, spune primarul satului, Larisa Voloh.

„Numărul este în descreștere, trebuie să înțelegeți că am avut un caz anul trecut, o parte din oameni au mai sacrificat animalele. Oamenii nu prea riscă să cumpere porcine noi, pentru că ar putea să să îmbolnăvească. După ultima cartografierea pe care am făcut-o noi, cam la vreo 160 de porcine mai sunt, în iarnă erau peste 200”, menționează Larisa Voloh.

Autoritățile spun că reușesc să facă față acestei situații, având cantități suficiente de soluție de dezinfectare. Cu toate acestea, sunt îngrijorate de intensificarea răspândirii virusului atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova. Șeful Direcției de supraveghere sanitar-veterinară din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Vitalie Carauș.

„Boala nu se potolește, având în vedere aceste trei focare în apropiere graniței cu Ucraina, noi vedem o extindere a focarelor de pestă porcină africană. Deoarece noi aveam câte un focar, două, în jumătatea de an care apăreau sporadic, dar acum au apărut pe linia frontierei de stat”, spune Carauș.

Și Serviciul Vamal a anunțat că a intensificat controalele la hotarul cu Ucraina, dar și pe traseele din apropierea punctelor vamale, după cum a subliniat purtătoarea de cuvânt a instituției, Cristina Rău.

„Echipele mobile ale Serviciului Vamal au sarcina să monitorizeze din proximitatea punctelor de trecere și să rețină produsele din carne, provenite de la animalele receptive la virusul pestei porcine, este vorba despre porcii domestici și mistreții”, spune Cristina Rău.

Importul cărnii de porc din Ucraina a fost interzis în octombrie 2016, dar de atunci au  fost depistate aproape 4000 de cazuri de tentative de introducere a acestor produse în Republica Moldova, în general, din partea persoanelor fizice. Este vorba de o cantitate de aproximativ 11 tone de carne. Măsurile de prohibiție vor fi menținute până la dispariția focarelor de pestă porcină în Ucraina, mai anunță autoritățile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării