Situația la frontieră: Peste 52.800 de traversări în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 52.837 de traversări. Totodată, 12 persoane străine au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi: PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 13.935 de traversări persoane; PTF Leușeni – 8.852 de traversări persoane; PTF Sculeni – 7.260 de traversări persoane; PTF comun Palanca – 3.921 de traversări persoane; PTF Otaci – 2.708 traversări persoane, transmite Știri.md.
Polițiștii de frontieră au documentat mai multe încălcări:
- Traversarea ilegală a frontierei de stat de către persoane – 2 cazuri;
- Nerespectarea regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova – 2 cazuri;
- Încălcarea regimului frontierei de stat, a regimului zonei de frontieră, a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat și a regulilor de trecere a frontierei de stat – 6 cazuri.
Pentru a evita aglomerația, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să aleagă una dintre vămile de mai jos:
- PTFS „Leușeni-Albița”: Alternativa – PTFS „Leova-Bumbăta” (08:00-20:00) sau PTFS „Cahul-Oancea”.
- PTFS „Sculeni-Sculeni”: Optați pentru PTFS „Costești-Stânca” sau PTFS „Lipcani-Rădăuți Prut”.
- PTF comun „Palanca-Maiaki-Udobnoe”: Alternativa – PTFS „Tudora-Starokazacie”.