Situația la frontieră: Peste 23.500 de persoane au intrat în R. Moldova
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 42.761 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 23.550.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 27.150, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 15.611, transmite Știri.md.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România, unde s-au înregistrat 19.903 traversări, la granița moldo-ucraineană au fost semnalate 12.535 de treceri și alte 10.323 de traversări – la frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 10.323 de traversări persoane;
PTF Leușeni – 7.659 de traversări persoane;
PTF Sculeni – 5.084 de traversări persoane;
PTF comun Palanca – 3.856 de traversări persoane;
PTF Otaci – 2.850 de traversări persoane.
„Cu referire la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 12.001 treceri, dintre care 5.759 – pe sensul de intrare în Republica Moldova. Totodată, trecerile minorilor ucraineni au constituit 1.615”, informează Poliția de Frontieră.
În perioada menționată, zece persoane străine au primit refuz de intrare în Republica Moldova.