Situația la frontieră: 25 de persoane au primit refuz de intrare în țară
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova, fluxul de persoane a constituit 38.504 traversări.
De asemenea, un număr mai mare a fost consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 19.415 traversări persoane, transmite Știri.md.
Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini - 22.500, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 16.004.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România - 19.973 de traversări, la granița moldo-ucraineană fiind semnalate 11.701 treceri și alte 6.830 de traversări - la frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni - 7.815 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău - 6.830 de traversări persoane;
PTF Sculeni - 4.846 de traversări persoane;
PTF Otaci - 3.016 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 2.825 de traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați - 2.571 de traversări persoane.
Cu referire la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 10.193 de treceri, dintre care 4.966 - pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, trecerile minorilor ucraineni au constituit 1.117.
În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 25 persoane.
Oamenii legii recomandă călătorilor, înainte de a porni la drum, să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).
În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:
- trei treceri ilegale ale frontierei de stat, cinci persoane documentate;
- două persoane au încălcat regimul punctelor de trecere;
- doi străini au încălcat regulile de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- nouă încălcări ale regulilor de folosire a vinietei;
- patru persoane identificate cu consemn național.
Foto: Border.gov.md