main logo
580

Situația energetică din Zona de Securitate, analizată la o ședință

Astăzi, 3 martie 2025, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a participat la ședința Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Moldovei, la care a fost analizat impactul situației energetice actuale asupra populației din localitățile din Zona de Securitate și măsurile pentru asigurarea unui acces durabil la resursele energetice.

Situația energetică din Zona de Securitate, analizată la o ședințăFoto: Gov.md

De asemenea, în cadrul ședinței a fost evaluat progresul procesului de racordare a unor localități din Zona de Securitate la infrastructura energetică a malului drept al Nistrului, pentru a le spori securitatea energetică, transmite Știri.md.  

Totodată, reprezentanți ai Biroului politici de reintegrare, Ministerului Energiei, SA „Moldovagaz”, SA „RED-Nord”, ÎCS „Premier Energy Distribution” SA, S.A. Energocom și ai delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control au prezentat informații actualizate privind acțiunile întreprinse și provocările existente, subliniind necesitatea consolidării eforturilor pentru soluționarea aspectelor tehnice și juridice legate de furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale în regiunea transnistreană și în perimetrul Zonei de Securitate.

În contextul discuțiilor au fost reiterate angajamentele autorităților de a identifica, în conformitate cu obiectivele politicii de reintegrare a țării, soluțiile optime pentru asigurarea necesităților energetice ale cetățenilor din localitățile afectate de criza energetică de la începutul anului curent.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării