main logo
619

Situația COVID în Chișinău: Care e capacitatea de spitalizare în spitale

Săptămâna trecută, în municipiul Chişinău au fost înregistrate 3.717 cazuri de coronavirus și au fost înregistrate 7 decese – cauzate de patologii cronice aferente.

Situația COVID în Chișinău: Care e capacitatea de spitalizare în spitale

Incidența săptămânală în mun. Chişinău a constituit 477,2 cazuri la 100 mii populație, transmite Știri.md.

Potrivit edilului Capitalei, Ion Ceban, majoritatea adulților depistați cu COVID-19 sunt tratați la domiciliu, sub monitorizarea Asistenței Medicale Primare și a medicului de familie.

"În spitalele municipale, la zi, sunt internați 358 pacienți confirmați cu infecția COVID-19: în stare gravă sunt 61 pacienți. Capacitatea totală de spitalizare pentru pacienții COVID-19 în spitalele municipale este de 440 paturi:

Spitalul municipal de Ftiziopneumologie - 110 paturi; Spitalul Clinic Municipal ”Gheorghe Paladi” – 110 paturi; Maternitatea Municipală nr. 2 - 55 paturi; Spitalul Clinic Municipal Boli Contagioase pentru Copii - 100 paturi; Spitalul de Copii „Valentin Ignatenco” - 65 paturi", anunță Ceban.

Potrivit edilului, presiunea cea mai mare este pe spitalizarea copiilor cu forme ușoare și medii de COVID-19.

"Cca 50% de copiii spitalizați cu COVID-19 sunt din republică. Spitalele municipale sunt pe deplin asigurate cu medicamente, preparate antivirale, produse parafarmaceutice și echipamente de protecție.

În toate instituțiile medicale este asigurat triajul și testarea gratuită la COVID-19.

În prezent, acoperirea vaccinală în mun. Chișinău constituie cca 51%, cu doza booster I au fost vaccinați până în prezent doar 25%.

Punem accentul în continuare pe vaccinarea anti-COVID, deoarece majoritatea absolută a adulților internați sunt persoane nevaccinate. Vaccinarea este disponibilă în toate instituțiile de asistență medicală primară", a mai scris edilul.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării