main logo
5126

Situația bisericii din Grincăuți: Preotul spune că va lupta în instanță

Biserica din Grinăuți a devenit terenul unui conflict juridic. Preotul Constantin Turtureanu susține că va lupta în instanța de judecată pentru parohia căreia i-a dedicat mai bine de zece ani din viață. Asta după ce decizia lui de a trece sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei i-a adus excluderea din biserică, proteste și amenințări.

Situația bisericii din Grincăuți: Preotul spune că va lupta în instanțăFoto: Captură video

„Noi am depus cerere pentru a fi chemată în judecată Mitropolia Moldovei, biserica astăzi la noi se află în litigiu și îmi pun de multe ori întrebarea, în fiecare zi, dacă este în litigiu, biserica nu ar trebui să fie, să nu să se mai petreacă slujbe nici ei, nici voi”, a declarat preotul Constantin Turtureanu, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.

Pe Constantin Turtureanu l-am găsit în curtea bisericii. El spune că va lupta pentru dreptul asupra parohiei. Împreună cu familia acesta locuiesc în casa parohială în preajma căreia stă zilnic un echipaj al poliției.

„Vor să ne scoată din casa parohială și tot să vină cu așa ură. Am scris plângere la poliție pe toți, pentru a lua măsuri cu acești oameni agresivi față de familia mea și stau cu grijă și cu temere că, de la dânșii te poți aștepta și la așa ceva, cum ei tot timpul strigă că o să ne scoată în furci”, spune preotul.

După scoaterea forțată a părintelui Turtureanu, Mitropolia Moldovei – subordonată Patriarhiei Ruse – l-a desemnat pe părintele Victor Zeru drept nou paroh. Însă acesta nu a oficiat până acum slujbe în biserica din localitate, astfel că slujbele sunt oficiate de protopopul de Râșcani, Arsenie Bazatin, care vine periodic în sat pentru a menține activitatea religioasă. Clopotele la biserica din localitate însă nu mai bat ca odinioară.

„Nu s-a schimbat nimic, clopotele au rămas pe loc. Scoțând limbile pentru satul nostru, arătând tuturor că această dezbinare este o tristețe pentru comunitatea noastră”, a adăugat preotul.

TVN a luat legătura cu Victor Zeru, cel care a fost numit de Mitropolia Moldovei parohul bisericii de la Grinăuți. Acesta a spus că momentan se confruntă cu probleme de sănătate, de aceea nu oficializează slujbele.

„La mine problemă cu sănătatea, la mine și la părinți acolo este complicat, dar eu o să revin numaidecât, aici cu sănătatea, numaidecât. Eu nu pot să vă spun, eu acolo sunt paroh, eu sunt, cu sănătate și cu pace, restul nu vă pot spune. Dacă probleme cu sănătatea da și eu l-am rugat (n.r pe preotul Bazatin) să oficializeze slujba”, a menționat preotul Victor Zeru.

Autoritățile locale spun că nu pot interveni.

„Administrația publică locală, administrează teritoriul care este subordonat primăriei, noi primăria, cu cultul religios nu avem comun, nu îi finanțăm, ei sunt la autofinanțare, ei au a lor. Nu se poate implica primăria, cum am mai spus, noi avem lege pe care trebuie să o respectăm”, a menționat primatul satului Grinăuți, Aliona Frencăuțan.

Sătenii, însă, sunt împărțiți între mitropolii și frici.

„Nu vreau cu Europa și gata, cum a fost cu părinții așa să fie, credința, nu vreau cu Europa. Tare obijduitor că nu ne-a spus, opt luni el a fost de-acord și nu a spus la lume.”

„Dacă o făcut privatizare la Biserică și fără lume, fără nimic, el voia și cimitirul să-l privatizeze…”

Atât Mitropolia Moldovei – subordonată canonic Patriarhiei Moscovei, cât și Mitropolia Basarabiei – parte a Patriarhiei Române se consideră „biserici canonice” în Republica Moldova și revendică dreptul asupra acelorași enoriași și lăcașuri de cult. 

Legea le permite să funcționeze în paralel, dar nu prevede clar ce se întâmplă cu proprietatea bisericilor când o comunitate se reorientează religios. 

După 2022, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, zeci de parohii din Republica Moldova au solicitat trecerea la Mitropolia Basarabiei, în semn de protest față de susținerea Patriarhiei Ruse pentru invazia rusă. Acum un an și parohia din satul Răuțel, raionul Fălești a trecut în subordinea Mitropoliei Basarabiei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării