main logo
2199

Sistemului electronic pentru unitățile de transport rutier de persoane va fi extins

Operatorii de transport antrenați în operațiuni de transport rutier internațional de persoane trebuie să înregistreze cursa înainte de traversarea frontierei cu Ucraina.

Sistemului electronic pentru transportul rutier de persoane, extinsFoto: ipn.md

Agenția Națională Transport Auto informează că obligativitatea intră în vigoare din 12 februarie, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit ANTA, se extinde utilizarea sistemului electronic „eCherha” pentru unitățile de transport rutier de persoane în cadrul tuturor punctelor de trecere a frontierei.

„În acest sens, pentru optimizarea în continuare a procesului de trecere a frontierei, începând cu 12 februarie 2024, este planificată introducerea obligatorie a înregistrării în sistem a tuturor autobuzelor și autocarelor care transportă persoane prin punctele de trecere a frontierei a Ucrainei. Operatorii de transport antrenați în operațiuni de transport rutier internațional de persoane trebuie să înregistreze cursa înainte de traversarea frontierei cu Ucraina”, menționează instituția.

Condiția respectivă se va aplica la efectuarea curselor regulate sau ocazionale de persoane prin toate punctele de trecere a frontierei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării