Sistem centralizat de irigare pentru Crocmaz, Căplani și Tudora
În albia râului Nistru se desfășoară lucrările pentru instalarea sistemului centralizat de irigare Crocmaz-Căplani-Tudora. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, sistemul va deservi aproximativ 2 500 de hectare de teren agricol din cele trei localități, destinate culturilor de cereale, legume și viță-de-vie.
Foto: MAIAEchipamentele de captare a apei, care includ conducte, structuri de fixare și instalații hidrotehnice, vor asigura un debit constant pentru irigarea terenurilor, transmite Știri.md cu referire la IPN.
MAIA subliniază că lucrările se realizează în condiții tehnice complexe, folosind utilaje specializate, pentru a asigura un impact minim asupra mediului și pentru ca infrastructura construită să fie durabilă pe termen lung, conform autorităților.
Proiectul este gestionat de Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „Irig-Com” și face parte din inițiativa AGGRI, finanțată de Banca Mondială. Obiectivul principal este modernizarea infrastructurii de irigare și reducerea impactului asupra mediului.