main logo
420

Sistem centralizat de canalizare, inaugurat într-un sat din Cahul

Un sistem centralizat de canalizare a fost inaugurat vineri, 13 septembrie, în satul Roșu din raionul Cahul.

Sistem centralizat de canalizare, inaugurat într-un sat din CahulFoto: moldpres.md

Ca urmare, circa şase sute de gospodării din localitate vor beneficia de servicii calitative de canalizare, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

Bugetul total al acestui proiect este de aproape un milion de euro, dintre care 720 mii de euro au fost oferiți de Guvernul Germaniei, 190 mii de euro de Guvernul României, iar aproximativ 50 mii de euro au constituit contribuția locală.

„Începând cu anul 2010, atât Guvernul României, cât și Guvernul Germaniei, au fost mereu alături de comunitatea noastră, prin suportul financiar acordat și prin consultanță tehnică. Anume datorită acestei susţineri, locuitorii satului Roșu beneficiază astăzi de servicii calitative de apă potabilă și de canalizare, care vor face viaţa localnicilor mai uşoară, garantându-le condiții de trai mult mai bune”, a declarat Nicolae Savilencu, primarul satului Roșu.

La rândul său, Angela Ganninger, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, a menţionat că  la implementarea proiectului din satul Roșu, care are misiunea să îmbunătățească condițiile de viață ale oamenilor, au participat mai mulți parteneri de implementare - locali, naționali și internaționali. „Vreau să le mulțumesc tuturor pentru colaborarea eficientă. Infrastructura de aprovizionare cu apă și canalizare generează cheltuieli, însă un serviciu sustenabil și fiabil, care protejează mediul și resursele naturale, are nevoie de cooperare şi nu poate fi realizat fără bani și fără implicarea tuturor,  în primul rând a comunității locale”, a relevat Angela Ganninger.

„Este o zi importantă, aproape istorică, în care inaugurăm un proiect care ține de acces la civilizație. La acest succes au contribuit mai multe părți, iar buna implementare a proiectului demonstrează încă o dată că succesul se obține doar printr-o bună colaborare”, a menţionat Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chişinău.

Proiectul din satul Roşu a fost implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), iar directorul instituţiei, Maria Culeşov, şi-a exprimat speranţa în „posibilitatea de a colabora cu acești parteneri și mai departe, la implementarea a noi proiecte, în urma cărora să beneficieze populația Republicii Moldova”.

Lucrările de construcție a sistemului de canalizare din satul Roşu au durat din februarie 2016 până în mai 2019. Acestea au fost realizate în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice de aprovizionare cu apă și canalizare a localităților din raionul Cahul”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) şi ADR Sud. Anterior, cu suportul Guvernului României, în perioada 2011–2012, în satul Roşu a fost construit şi un sistem de apeduct cu o lungime de 14,3 km, cu un buget de 500 mii de euro.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării