Sinteza ședinței Parlamentului din 26 martie: Deficiențe privind transparența decizională
Ședința plenară a Parlamentului, desfășurată ieri, 26 martie, se remarcă prin modificări ale ordinii de zi, deficiențe legate de respectarea transparenței decizionale, dar și prin faptul că Legislativul și-a exercitat funcția de control parlamentar, prin audierea Raportului de activitate pentru anul 2025 al Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova. Constatările aparțin experților Asociației Promo-LEX.
Imagine simbolSpecialiștii au remarcat că inițial, proiectul ordinii de zi a inclus zece subiecte, însă în ziua ședinței, a fost publicat un supliment cu încă trei subiecte, transmite Știri.md.
Totodată, la începutul ședinței, au fost înaintate opt propuneri de modificare a ordinii de zi: trei din partea majorității parlamentare și cinci din partea opoziției. Propunerile majorității parlamentare au fost acceptate. De cealaltă parte, opoziția a solicitat organizarea mai multor audieri. Aceste solicitări au fost respinse, cu excepția a două propuneri de audiere (secretarul general al Guvernului și Ministrul Culturii), pentru care s-a convenit examinarea ulterioară.
În urma acestor modificări, ordinea de zi a fost extinsă la 13 subiecte, iar în cadrul ședinței au fost votate opt proiecte de lege și trei proiecte de hotărâre. Dintre proiectele de lege: cinci au fost adoptate în prima lectură, două în lectura a doua, iar un proiect – în lectura a doua și a treia în aceeași ședință.
Două proiecte adoptate au relevanță pentru parcursul european al Republicii Moldova, vizând domeniul societăților pe acțiuni și politica de transport.
În cadrul acestei ședințe, s-a remarcat și votul în consens asupra a cel puțin opt proiecte de lege, care au vizat domenii precum mediul de afaceri, politicile fiscale, protecția datelor cu caracter personal sau funcționarea instituțiilor.
Durata totală a ședinței a fost de aproximativ șapte ore, incluzând o pauză de circa o oră. Cea mai lungă dezbatere, de aproape două ore, a vizat audierea raportului Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova, iar cele mai scurte dezbateri au durat până la trei minute.
În același timp, au fost constatate deficiențe privind transparența decizională.
„În cazul a șase proiecte (aproximativ 55% din total), nu au fost publicate documente esențiale, precum rezultatele consultărilor publice, expertizele sau avizele instituțiilor relevante. De asemenea, în cazul unui proiect nu a fost respectat termenul legal pentru consultări publice, prevăzut de legislație”, au precizat experții Promo-LEX.
La finalul ședinței, în cadrul „Orei Guvernului”, opoziția parlamentară a adresat o interpelare către prim-ministru, solicitând clarificări privind politicile de salarizare din sectorul public și procesul de revizuire a cadrului normativ în domeniu.
Precizăm că, în această săptămână, Parlamentul s-a întrunit și într-o ședință extraordinară, în care a fost aprobată hotărârea privind declararea stării de urgență în sectorul energetic.