main logo
Modul
Teme
Categorii
5296

Sinteza CNA: Percheziții într-un dosar de corupție și bunuri sechestrate

Centrul Național Anticorupție (CNA) a desfășurat săptămâna trecută mai multe acțiuni în domeniile sale de competență.

Sinteza CNA: Percheziții într-un dosar de corupție și bunuri sechestrateFoto: Imagine simbol

În cadrul unei investigații privind trucarea unor licitații în sistemul educațional, au avut loc 18 percheziții. Sunt cercetați penal un angajat al unei Direcții municipale de învățământ, conducători a trei instituții – liceală, gimnazială și preșcolară – precum și reprezentanți ai unor agenți economici, transmite Știri.md.

Ancheta vizează aranjarea procedurilor de achiziții publice, prin divizarea contractelor în valori mai mici pentru a evita procedurile legale și perceperea de comisioane între 10 și 15% din fiecare contract.

Pe segmentul combaterii corupției, CNA a transmis instanței două cauze penale: una privind finanțarea ilegală a unui partid politic și alta legată de trafic de influență în valoare de 60.000 de euro. Tot săptămâna trecută a fost pronunțată o condamnare de 4 ani de închisoare într-un dosar de corupere electorală, investigat de CNA și procurorii anticorupție.

În paralel, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat sechestre pe bunuri de proveniență ilicită în valoare de 1,6 milioane de lei și a emis un ordin de înghețare a 135.000 de lei. De asemenea, au fost preluate în administrare mai multe sume de bani, inclusiv monede cripto, a căror valoare totală la momentul preluării depășește 82.000 de dolari, într-un dosar de escrocherie.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării