Sinteza CNA: Noi dosare de corupție, rețineri și bunuri de milioane sechestrate
Centrul Național Anticorupție (CNA) a prezentat bilanțul săptămânal al activităților sale în combaterea și prevenirea corupției, precum și al măsurilor de recuperare a bunurilor obținute ilegal.
Foto: CNAÎn perioada raportată, au fost efectuate percheziții într-un dosar privind o schemă de corupție în domeniul chirurgiei estetice, iar o angajată a unui salon din Capitală a fost depistată cu diplomă falsă. Totodată, un angajat al Inspectoratului de Poliție Nisporeni a fost prins în flagrant în timp ce primea bani ilegal, transmite Știri.md.
Ofițerii CNA și procurorii au descins, de asemenea, la domiciliul, biroul și automobilul unui avocat, precum și la Biroul de Probațiune Dondușeni, în cadrul unei anchete pentru trafic de influență și corupere pasivă. În alt caz, un cetățean străin a fost reținut la Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce transmitea bani unui inspector vamal, într-un dosar de corupție activă și trafic de influență. De asemenea, președintele oficiului teritorial Briceni al unui partid politic a fost trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a pus sechestru pe bunuri de proveniență ilicită în valoare totală de circa 6 milioane de lei. Printre acestea se numără o locuință, o încăpere locativă și una nelocativă, un cont bancar și un teren pentru construcție. Măsurile au vizat cazuri de migrație ilegală, spălare de bani, corupere și trafic de influență. În plus, ARBI a emis opt ordine de înghețare pentru 18 imobile și șase autovehicule. Mai multe sechestre anterioare, evaluate la peste 6 milioane de lei, au fost confirmate de instanțe, iar 1,5 milioane de lei au fost depuse în trezorerie, iar 3,7 milioane preluate în administrare.