main logo
1905

Sinteza CNA: Două persoane, reținute pentru trafic de influență

Centrul Național Anticorupție (CNA) a desfășurat pe parcursul săptămânii trecute mai multe activități privind combaterea corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale.

Sinteza CNA: Două persoane, reținute pentru trafic de influențăFoto: cna.md

Astfel, doi chișinăuieni au fost reținuți, apoi arestați într-un dosar de trafic de influență. Bănuiții ar fi promis că pot determina persoane publice să amâne examinarea unei cauze penale și au pretins de la denunțător 8.000 de euro, transmite Știri.md.

Ambele persoane au fost reținute, iar instanța a emis mandate de arestare pe numele acestora.  

Al doilea caz se referă la un vameș de la Postul Vamal Tudora care ar fi pretins mită de la un voluntar care transporta refugiați din Ucraina. Acesta este cercetat pentru corupere pasivă.

Actualmente, patru persoane sunt arestate în dosarele pornite de CNA, iar în perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au pornit 23 de cauze penale noi.

De asemenea, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a emis ordonanțe de sechestru pe bunuri în valoare de peste 600.000 de lei, în baza delegațiilor CNA. Printre activele indisponibilizate sunt două încăperi locative și un mijloc de transport.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării