Și preot, şi poet. Un slujitor al Domnului scrie poezii religioase şi de iubire
Un preot din raionul Cimişlia ascunde o pasiune mai puţin obişnuită pentru un slujitor al Domnului. De mai bine de 20 de ani, el scrie poezii pe care le dedică soţiei sale şi lui Dumnezeu.

Părintele, care este şi dascăl la gimnaziul din localitate, nu ezită să le citească din versurile sale elevilor şi sătenilor.
Primele poezii ale preotului sunt păstrate cu sfințenie in acest caiet. Pe foile îngălbenite de timp sunt aşternute cele mai frumoase amintiri. Prima poezie de aici datează din 1997 și are titlul de "Greierul și furnicile.
Iurie Hemei este preot la biserica din satul Sagaidac, raionul Cimişlia. Slujitorul Domnului spune că a descoperit pasiunea faţă de poezie încă pe când era la şcoală, atunci când a aşternut pe foaie primele sale versuri. Încurajat de dascăli şi colegi, el a continuat să scrie.
"Cu timpul gândurile se avansează, poeziile se fac mai profunde. Am avut şi câteva publicaţii şi în ziare şi acum ca preot public public pe saituri ortodoxe, religioase, care sunt cu caracter religios", a spus preotul din satul Sagaidac, raionul Cimişlia, Iurie Hemei, citat de prime.md.
Cel mai mare admirator al lucrărilor sale, dar şi cel mai aspru critic, este soţia preotului.
"Noi ne cunoaştem de prin clasa a VI, practic a fost prima dragoste, am crescut împreună, ne-am căsătorit, avem doi copii frumoşi şi ea întotdeauna este prima care îmi citeşte poeziile şi care îmi pune o notă", a adăugat preotul din satul Sagaidac, raionul Cimişlia, Iurie Hemei.
Cu aceeaşi dragoste, Iurie Hemei recunoaşte că i-a dedicat soţiei sale cele mai multe dintre versuri.
Locuitorii din Sagaidac spun că sunt mândri de preotul din sat.
Pe lângă slujbele din biserică, părintele Iurie ţine lecţii de religie la gimnaziul din localitate. El susţine că uneori le citeşte elevilor din poeziile sale.
Părintele Iurie spune că îşi doreşte să publice o carte cu peste 200 de poezii pe care le-a scris până acum.