Și-a eficientizat energetic locuința și a redus cheltuielile pentru încălzire: Istoria unei familii
O familie cu cinci copii din satul Pârlița, raionul Ungheni și-a redus cheltuielile pentru încălzire datorită eficientizării energetice realizate cu suportul Uniunii Europene prin Programul de stat Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM).
Foto: CNEDÎn acest sezon rece, casa s-a menținut caldă pentru perioade mai lungi, iar necesitatea de a face focul a scăzut considerabil. Diferențele de temperatură între camere au dispărut, iar mediul interior a devenit mai confortabil pentru toți membrii familiei, transmite Știri.md.
Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), rezultatele au fost posibile datorită intervențiilor realizate prin proiectul pilot, susținut de Uniunea Europeană și Germania în cadrul programului guvernamental FEERM.
„A fost realizată termoizolarea pereților exteriori cu vată minerală, hidroizolarea soclului, instalarea sistemului de scurgere a apelor pluviale și modernizarea sistemului de încălzire. Aceste măsuri reduc pierderile de căldură, protejează locuința și contribuie la menținerea unui climat interior sănătos”, au declarat specialiștii.
Rezultatele sunt reflectate și în cheltuieli pentru încălzire din iarna trecută. Familia a utilizat mai puține lemne, costurile ajungând la aproximativ 15.000 de lei – de aproape două ori mai mici comparativ cu anii precedenți. În același timp, și efortul zilnic pentru întreținerea căldurii în locuință s-a redus, deși spațiul încălzit a crescut, deoarece familia a menținut căldura în toată casa.
„Înainte, casa se încălzea repede, dar se răcea la fel de repede. Iarna trecută, după ce s-au făcut lucrări de termoizolare, făceam focul seara, iar a doua zi temperatura se menținea încă în toate camerele în jur de 25-26°C”, a comunicat Alexandra Angheleanu.
Lucrările au fost realizate prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă, cu sprijinul Uniunii Europene și al Guvernului Germaniei prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M).
Pentru gospodăriile cu grad ridicat de vulnerabilitate energetică programul acoperă 95% din costurile eligibile. 50% sunt finanțate de Uniunea Europeană și Guvernul Germaniei prin FEERM, 45% provin din Fondul de vulnerabilitate energetică, iar contribuția beneficiarilor este de 5%.
Acest sprijin face posibil ca familiile să-și îmbunătățească condițiile de trai, să reducă cheltuielile pentru încălzire și să locuiască în case mai calde și mai bine izolate.
Primele 42 de familii beneficiază deja de case mai eficiente energetic, iar alte zeci de gospodării din întreaga țară vor beneficia de lucrări similare pentru locuințe mai confortabile și cu cheltuieli mai mici pentru energie.