main logo
922

Și-a deschis o afacere, chiar dacă medicii nu îi dădeau şansă la viață

Medicii nu-i dădeau nicio şansă de supravieţuire după în teribil accident rutier. Eroul nostru, însă, nu a cedat, a supravieţuit şi, chiar şi-a pus pe roate o mică afacere.

Și-a deschis o afacere, chiar dacă medicii nu îi dădeau şansă la viațăȘi-a deschis afacere, chiar dacă medicii nu-i dădeau şansă la viață

Este vorba despre Alexei Levință, un bărbat de 39 de ani din Bălți. Antreprenorul se ocupă de asamblarea şi comercializarea mobilei, transmite Știri.md cu referire la Canal3.md

În urmă cu 15 ani bărbatului i s-a întâmplat o nenorocire care i-a împărţit viaţa în două etape: până şi după groaznicul accident rutier. 

„Patruzeci de zile în comă am stat. Medicii spuneau la părinți deschis în față, luați-l că el, nu veniți în fiecare zi încoace, că el o să moară", a spus antreprenorul, Alexei Levință.

El însă, în ciuda pronosticurilor pesimiste a supravieţuit. Apoi a urmat o perioadă îndelungată de recuperare, timp în care, ca un copil mic, din nou a învăţat să stea în picioare şi să facă primii paşi. Alexei spune că era la limita disperării, când o altă întâmplare, de astă dată fericită, i-a schimbat viaţa radical. 

„Primul pas pe care l-am făcut, un cunoscut bun m-a rugat zice eu văd că cu fizica, matematica stai bine, hai te rog să-mi calculezi mie un dulap. i-am calculat dulapul și când l-a asamblat dulapul, el m-a luat la dânsul acasă și eu stăteam pe pat și îi spuneam iată elementele acestea să le pui acolo și să-l miști și a asamblat dulapul", a comunicat antreprenorul, Alexei Levință.

Iar când a înţeles că statul nu poate, de fapt, să-i ofere un loc de muncă, bărbatul a decis că va încerca să-şi pună pe picioare o proprie afacere.

„Am văzut că nimeni nu mă acceptă în calitate de lucrător, dar undeva trebuie să lucrez. De mic copil, tata ne-a învățat să lucrăm fizic. Eu de muncă nu mă tem și acum nu mă tem de muncă fizică", a afirmat antreprenorul, Alexei Levință.

Antreprenorul spune că are un grafic previzibil de lucru şi nu duce lipsă de clienţi. 

„De asamblat dulapul cam într-o zi, jumătate de zi îl fac, nu e o problemă, mai ales dacă am ajutor, foarte repede merge asta. Un dulap e ușor și simplu bucătăria e mai complicată puțin", a povestit antreprenorul, Alexei Levință.

Alexei spune că nu i-ar fi reuşit nimic fără sprijinul familiei şi prietenilor.

„Nici nu pot să vă exprim cum m-a motivat ea pe mine. În primul rând, ea pe mine mă înțelege și ca copil când e ceva, vin obosit de la lucru sau probleme, ea mă cuprinde și zice tati, hai ca totul o să fie bine", a mărturisit antreprenorul, Alexei Levință.

Unul dintre prietenii care îl ajută pe Alexei spune că este foarte mulţumit de munca lor. 

„Nu e greu. Mă îndrumă, îmi spune ce să fac ca să iasă bine lucrul", a menţionat partenerul, Vladislav Ţopa.

Viaţa nu stă pe loc: Alexei Levință spune că are de gând să-şi extindă afacerea. La Bălți sunt peste 600 de persoane cu dizabilități.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării