Și-a atacat fratele cu un topor: Un bărbat din Orhei, reținut
Un incident violent a avut loc sâmbătă, 23 august, în raionul Orhei, unde un bărbat de 48 de ani și-a agresat fratele cu un topor, după o ceartă iscată pe fondul consumului de alcool.

Potrivit Poliției, cei doi se aflau împreună în gospodăria victimei. După ce au consumat băuturi alcoolice, între frați a izbucnit un conflict, care a degenerat rapid într-un atac periculos. Agresorul i-a aplicat fratelui său mai multe lovituri cu toporul în zona capului, transmite Știri.md cu referire la pulsmedia.md.
Victima a fost transportată de urgență la spital, unde a fost internată cu diverse traumatisme.
Între timp, atacatorul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Orhei și reținut pentru 72 de ore. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal.
Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.