main logo
877

Show culinar de excepţie în cadrul săptămânii bucătăriei italiene la Chişinău

Show culinar de excepţie în cadrul săptămânii bucătăriei italiene la Chişinău. Sute de oameni au avut ocazia să guste, ieri, câte ceva din bucătăria veritabilă italiană.

Show culinar în cadrul săptămânii bucătăriei italiene la Chişinău

Printre bunătăţi s-au numărat cafeaua, cozonacul, bruschetti, mai multe feluri de caşcaval, iar vedeta evenimentului a fost pizza margherita. La eveniment au participat atât maturi cât şi copii care şi-au demonstrat iscusinţa în ale gătitului, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Peste 300 de pizze Margherita au fost pregătite de câţiva bucătari italieni iscusiţi. 

Aceştia au ales să gătească acest fel de pizza, deoarece, după cum spun ei, este vestită în toată lumea şi are o istorie bogată. 

Bucătarii au nevoie doar de cinci ingrediente: sos de roşii, caşcaval, sare si ulei de măsline. Doar cinci minute petrecute la cuptor şi pizza poate fi servită. 

Rebecca Luzi a venit la Chişinău cu o echipă de bucătari din Italia, pentru a arăta cum se pregăteşte, de fapt, o pizza cu adevărat italiană.

"Pizza margherita este prima pizza care a fost pregătită în Italia pe lângă focaccia albă. De asemenea, prima pizza margherita a fost pregătită pentru regina Margherita şi pentru rege, după care a devenit populară în întrega Italie. 

La moment, acestă pizza este cea mai procurată în întrega lume deoarece se pregăteşte foarte simplu şi este un prânz săţos", a spus proprietara unei reţele de restaurante din Italia, Rebecca Luzi.

Cei mai curioşi au fost copii, care au avut şi ei ocazia să pregătească o pizza.

"Mi-a plăcut tare să fac pizza aceasta pentru că am făcut pentru prima dată singură pizza şi am vrut demult să o fac. Am folosit pentru această pizza roşii şi caşcaval".

Concursul culinar adevenit o inspiraţie pentru micii participanţi.

"Eu când o să cresc mare şi o să-mi construiesc pizzeria mea şi o să fie în Chişinău şi o să se numească pizza bono".

Oamenii au făcut rând pentru ca să guste din pizza.

"Sigur că se deosebeşte, mi-a plăcut foarte mult. E mai crocantă, nu este aşa de mult aluat cum la noi pun foarte mult aluat i foarte puţine ingrediente".

"Nu este nimic în lume mai gustos decât pizza italiană, pizza adevărată margherita, nu toate, combinate cu toate floricelele. Este delicioasă cu un gust specific".

Oamenii au avut ocazia să asiste la un master class despre cum se pregăteşte cea mai vestită brânză - mozzarella

"Se întinde de parcă este aluat, dar nu este aluat, este mozzarella".

"Se preia laptele, se adaugă bacterii, bacterii lactice bineînţeles, bune. Trebuie să aşteptăm patru ore, deoarece bacteriile mănâncă lactoza. 

Când caliada (brânza din care se face mozzarella) este gata se sărează şi se adaugă apă la 87:88 de grade, adică apă fierbinte", a menționat bucătarul-şef, Alexandru Comerzan.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada Italiei cu ocazia săptămânii bucătăriei italiene ce se desfășoară în întreaga lume.

"Pentru noi este foarte important să facem cunoscută şi să valorificăm bucătăria italiană, deşi ea este cunoscută şi foarte apreciată în Republica Moldova, luând în considerare şi numărul foarte mare de cetăţeni care trăiesc în Italia", a spus ambasadoarea Italiei în Moldova, Valeria Biagiotti. 

Evenimentul este organizat pentru al patrulea an consecutiv. Cu ocazia Săptămânii bucătăriei italiene au fost organizate peste o mie de evenimente în toată lumea. 

Inițiativa urmărește și promovarea unui regim alimentar sănătos de viaţă, în special după dieta mediteraniană, care a fost recunoscută de către UNESCO drept patrimoniu al umanității și face Italia una dintre țările cele mai longevive și sănătoase din lume.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării