Sfinții Alexandru și Iraclie din Basarabia vor fi proclamați la Chișinău

Potrivit reprezentanților Mitropoliei, această proclamare solemnă vine în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a-i înscrie în rândul sfinților, în semn de cinstire pentru viața, slujirea și mărturisirea lor jertfelnică, transmite Știri.md. 

„Prin această proclamare locală, numele lor sunt aduse spre închinare și evlavie întregului popor binecredincios din Basarabia, ca semn al prezenței lucrătoare a harului lui Dumnezeu în mijlocul Neamului nostru. Prin viața lor pilduitoare, cei doi sfinți s-au arătat a fi icoane vii ale statorniciei în credință, ale iubirii față de Dumnezeu și de Neam, devenind astfel exemple vrednice de urmat pentru preoți și credincioși deopotrivă”, se arată în comunicatul emis de Mitropolia Basarabiei. 

Evenimentul va avea loc după următorul program:

• Ora 08:30 - Întâmpinarea ierarhilor;
• Ora 09:00 - Săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești;
• După otpust - Citirea Tomosurilor de canonizare.

Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

Potrivit doxologia.ro, Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia a fost unul dintre cei mai reprezentativi clerici basarabeni din perioada interbelică.

Născut la 14 aprilie 1861 într-o familie preoțească, Alexandru a slujit la Biserica „Aleksandr Nevski” din Călăraşi-sat, în actuala Republica Moldova, și a crescut doi copii adoptivi. A fost un promotor neobosit al identității românești, iar între 1903 și 1925 a condus Congresul Eparhial. În 1917 a devenit singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Țării, votând, la 27 martie 1918, pentru unirea Basarabiei cu România.

După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, în 28 iunie 1940, preotul a ales să rămână alături de enoriașii săi, în ciuda faptului că familia sa s-a refugiat peste Prut. A fost arestat rapid de autoritățile sovietice și condamnat pentru activitate contrarevoluționară, declarând în fața anchetatorilor că respinge revoluția bolșevică și politicile de interzicere a limbii române în cultul religios. 

Preotul Alexandru a fost deportat la Kazan, în Tatarstan, unde a murit la 7 august 1941. 

Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia

Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia, figură marcantă a Ortodoxiei românești din secolul XX, este cunoscut drept un important misionar al Basarabiei interbelice și supraviețuitor al Gulagului sovietic. Născut pe 11 martie 1893 în Pojorâta, județul Suceava, Iraclie a purtat la botez numele de Ioan, scrie doxologia.ro. 

Veteran al Războiului de Reîntregire, a fost grav rănit pe front, fiind aproape de a-și pierde mâna stângă. Vindecarea miraculoasă l-a determinat să-și respecte promisiunea făcută lui Dumnezeu: după eliberarea din prizonierat, a ales să rămână în Basarabia, unde a intrat în monahism la Mănăstirea Hârbovăț, în raionul Călărași. A fost călugărit în 1920 și hirotonit ieromonah în 1927.

Între 1926 și 1930 a urmat Facultatea de Teologie din Chișinău, unde s-a remarcat prin activitatea sa publicistică și duhovnicească. Era cunoscut ca un orator de excepție, duhovnic iscusit, traducător și publicist, vorbitor de mai multe limbi, între care rusa, găgăuza și germana. A fost apreciat pentru cunoștințele sale teologice și administrative.

După ocuparea Basarabiei de către sovietici în 1940, Iraclie a fost numit vicar al eparhiei, însă în doar trei luni mănăstirea a fost desființată, iar el a devenit paroh în Nisporeni. A sprijinit mănăstirile Noul Neamț și Hâncu cu ajutoare alimentare și financiare. După eliberarea Basarabiei de către Armata Română în 1941, s-a întors la Mănăstirea Hârbovăț și a contribuit la renovarea lăcașului și la întoarcerea călugărilor.

Între 1941 și 1944, a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în 1944 a devenit vicar eparhial pentru regiunile evacuate. La 2 august 1945 a fost arestat de autoritățile sovietice, iar pe 17 decembrie același an a fost condamnat la opt ani de muncă silnică în Siberia, sub acuzații politice nefondate.

În detenție, Iraclie a rămas fidel credinței și misiunii sale, oferind sprijin spiritual deținuților și susținând moralul celor deportați. El a fost eliberat în 1953 și a lucrat ulterior la Mănăstirea Țigănești și la Mănăstirea Noul Neamț, până la închiderea acesteia în 1962.

Ultimii ani i-a petrecut în apropierea Mănăstirii Noul Neamț, în satul Chițcani, sub supravegherea autorităților comuniste. A trecut la Domnul pe 16 august 1964 și a fost înmormântat în cimitirul satului.