stiri Logo
main logo
main logo
1159

Sfântul Valentin aduce vânzări-record. Comercianții din Bălți, în febra sărbătorii

Inimioare în vitrine, trandafiri roșii pe tejghele și rezervări făcute din timp pentru o cină în doi. Bălțiul a intrat oficial în atmosfera Zilei Îndrăgostiților. Cei mai activi în această perioadă sunt agenții economici, pentru care 14 februarie înseamnă nu doar fluturi în stomac, ci și creșterea vânzărilor.

Sfântul Valentin aduce vânzări-record. Comercianții din Bălți, în febra sărbătoriiFoto: Nordnews.md

Interesul pentru produsele tematice crește semnificativ înainte de Ziua Îndrăgostiților, iar promoțiile atrag cumpărătorii în căutare de surprize originale, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.

„În această perioadă, clienții noștri aleg felicitări și carduri cu tematică de Valentine’s Day, ambalaje și pungi elegante pentru cadouri, jucării și plușuri pentru cei dragi, dar și seturi creative și produse pentru artă. În weekend avem și surprize: reducere de 20 de procente la tot asortimentul de jucării și 30 de procente la produsele pentru artă și creație”, a spus Mihaela Morari, vânzătoare.

Deși florile rămân simbolul clasic al iubirii, comercianții spun că preferințele cumpărătorilor se schimbă puțin de la an la an.

„Dacă vorbim despre flori, cele mai vândute rămân, desigur, trandafirii roșii, deoarece sunt simbolul tradițional al acestei sărbători, simbolul iubirii. Se cumpără însă și alte flori: pe locul al doilea se află lalelele, iar pe al treilea, buchetele mixte, combinate. În ceea ce privește culorile, pe primul loc sunt florile roșii, urmate de cele roz și albe. Nuanțele mai neobișnuite, precum albastru sau galben intens, sunt alese foarte rar”, a menționat Daria Porohnea, florăreasă.

Cafenelele din oraș sunt și ele pregătite pentru atmosfera romantică. Decoruri speciale și oferte promoționale îi așteaptă pe cei care aleg să sărbătorească în oraș.

„Înainte de 14 februarie, ne-am decorat cafeneaua cu inimioare și am adăugat puțină magie și iubire în atmosfera noastră de zi cu zi. Ne dorim ca fiecare persoană care ne trece pragul să simtă căldură și confort și să poată petrece timp frumos alături de persoana iubită. În această perioadă avem și o ofertă specială: la o comandă din meniu în valoare de minimum 900 de lei, clienții primesc cadou o sticlă de prosecco, pe care o pot savura împreună cu persoana dragă”, a afirmat Denis Sahman, șef barista.

Unii locuitori spun că preferă să sărbătorească în oraș, pentru a ieși din rutina zilnică și a crea amintiri speciale.

„Îmi place să sărbătoresc în afara casei. Acasă suntem în fiecare zi, dar în oraș atmosfera este mai festivă și îți oferă ocazia să schimbi puțin rutina”.

„Alături de persoana iubită, într-un loc special, care are o semnificație aparte pentru amândoi”.

„Mi-aș dori să mă întorc la 18 ani și ca iubitul meu să nu-mi ofere doar flori, pentru că este ceva banal, ci să mă invite într-o călătorie interesantă”, au spus locuitorii.

După 14 februarie, atmosfera romantică continuă pe 24 februarie, când este sărbătorit Dragobetele, considerat ziua tradițională românească a iubirii.

 

nordnews.md
Publicitatea ta poate fi aici