Sfântul Andrei, sărbătorit pe 13 decembrie: Tradiții și obiceiuri
Creştinii de rit vechi îl sărbătoresc în data de 13 decembrie pe sfântul Apostol Andrei. Ajunul acestei sărbători e legat de mai multe tradiţii populare. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este furatul porţilor. Tinerii vin noaptea pe ascuns şi sustrag porţile unor gospodării în care locuiesc fete nemăritate.
Totodată, în seara de 12 spre 13 decembrie, fetele nemăritate îşi pot afla ursitul prin diferite ritualuri lăsate din strămoşi, transmite Știri.md.
Iată câteva tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei care se pun în practică în această noapte:
Fetele care vor să se mărite ascund sub pernă un fir de busuioc, pentru a-şi visa iubitul.
- La miezul nopţii, fetele întorc un ulcior de lut cu gură în jos, pun pe fundul vasului 3 cărbuni încinşi şi rostesc o incantaţie, pentru a cuceri inima băiatului iubit.
- Fetele care vor să-şi vadă ursitul trebuie să stea goale între două oglinzi, la miezul nopţii, cu două lumânări aprinse în mână. În oglinda din spate vor vedea scene din viitorul lor, inclusiv chipul celui care le va fi soţ.
- O altă metodă pentru a afla cum arată ursitul este următoarea: fata ţine două lumânări aprinse în mână şi priveşte într-un pahar cu apă în care a fost aruncată o verighetă sfinţită, pentru cununie.
- În această noapte, cei care vor să afle dezlegarea unor mistere sau enigme din trecut trebuie să participe la un ritual bizar în cimitir. Într-un vas cu apă descântată, ei vor vedea tot ce s-a întâmplat.
- Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele vor întoarce seara toate cănile şi vasele cu gura în jos.
- Tot pentru alungarea spiritelor se agaţă usturoi la intrare, iar animalelor li se pune în mâncare busuioc şi în apă câteva picături de agheasmă.
- Se pune grâu la încolţit, pentru ca gospodării să afle cum va fi recolta de anul viitor, dar şi cât de prosperă vor fi casa şi familia lui.
Ce nu ar trebui să faci în niciun caz în această zi:
- Ziua de astăzi se serbează prin nelucrare ca să nu strice lupii vitele și pentru ca oamenii care pornesc la drum în această zi să nu fie atacați de lupi.
- Mai mult decât atât, în această zi oamenii nici nu rostesc cuvântul lup, ca să nu se întâlnească cu el peste an.
- În această zi nu se coase ca să nu strice gândacii recolta viitoare.
- Un alt îndemn ar fi ca să nu se fure nimic de la câmp.
- În această zi nu se dă nimic cu împrumut și nu se scoate nimic din casă.
- Ziua de azi se serbează cu post negru pentru împlinirea unei dorințe, cum ar fi căsătoria sau însănătoșirea.
- Iar copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.