main logo
765

Sezonul de competiții la parașutism a debutat la Vadul lui Vodă

După mai multe amânări cauzate de vremea nefavorabilă, sezonul de competiții la parașutism a început, în sfârșit, pe aerodromul de la Vadul lui Vodă. Emoția, adrenalina și măiestria s-au împletit în aer, unde zeci de parașutiști din patru țări concurează în aceste zile demonstrându-și măiestria și curajul, însoțite de precizia unui giuvaer la aterizare.

Sezonul de competiții la parașutism a debutat la Vadul lui VodăImagine simbol

Două echipe de parașutiști din Republica Moldova alături de adversari din România, Polonia și Ungaria au așteptat ca vântul să se potolească și au urcat în avion, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md. 

La proba precizia aterizării, parașutiștii vor sări de la înălțimea de o mie de metri și trebuie să aterizeze cu talpa pe o țintă cu raza de 16 cm. Iar cu cât ajung mai în centru, punctajul este mai mare. Însă, din cauza vântului instabil, sarcina nu este atât de ușoară cum pare la prima vedere.

Oaspeții de peste hotare spun că numărul salturilor pe care-l au ajunge la ordinul miilor și au apreciat priveliștea meleagurilor noastre.

„Sunt pentru prima dată în Republica Moldova. Este o țară foarte frumoasă, îmi place să fiu aici. De 18 ani mă ocup cu skydiving-ul, dar la competiții am început să particip acum șase ani”, a relatat Lukasz Zajchowski, parașutist din Polonia.

„Ne simțim ca acasă. Venim aproape an de an. Trebuie să se întâmple ceva extraordinar să nu putem să ajungem.Vântul ne creează probleme, dar luptăm în continuare” a afirmat Răzvan Modruj, parașutist din România.

Reprezentanții echipei din Republica Moldova susțin că practică acest sport din plăcere, acoperindu-și de sine stătător toate cheltuielile.

„Avem șase etape, câte una în fiecare țară. În Republica Moldova are loc prima etapă. Astfel, după Republica Moldova urmează Polonia, România, Ungaria, Bulgaria și Bosnia și Herțegovina”, a precizat Anatol Seiz, parașutist.

„Fiecare are serviciul său de bază, cu excepția unora. Dar, în linii generale, cu banii lor își procură parașutele, plătesc salturile și tot ei plătesc participarea la competiții”, a afirmat Galina Drobitico, antrenoare echipa R. Moldova la parașutism.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării