Serviciul 112: Numărul apelurilor de urgență a crescut cu 10% la începutul lui martie
Serviciul 112 anunță o creștere a numărului de solicitări la începutul lunii martie, perioadă marcată de mai multe activități și întâlniri sociale.
Foto: Imagine simbolPotrivit instituției, în primele zile ale lunii au fost înregistrate în medie aproximativ 5.800 de apeluri pe zi, cu circa 10% mai multe decât în săptămâna precedentă. O mare parte dintre acestea au fost direcționate către serviciile de intervenție, transmite Știri.md.
Astfel, serviciile medicale de urgență au gestionat până la 2.377 de cazuri într-un interval de 24 de ore. Poliția a intervenit în până la 852 de situații, iar pompierii și salvatorii au avut până la 86 de intervenții.
Reprezentanții Serviciului 112 precizează că astfel de creșteri ale numărului de apeluri sunt frecvente în perioadele cu mai multe activități sociale, dar și odată cu încălzirea vremii, când oamenii petrec mai mult timp în aer liber.
În acest context, autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să se bucure de această perioadă într-un mod responsabil, să manifeste respect față de cei din jur și să evite situațiile care pot duce la conflicte sau incidente ce necesită intervenția serviciilor de urgență.
Totodată, instituția reamintește că numărul unic de urgență trebuie apelat doar în cazuri reale, atunci când viața, sănătatea sau bunurile unei persoane sunt în pericol. Apelurile nejustificate pot îngreuna intervenția echipelor specializate acolo unde ajutorul este cu adevărat necesar.