Sergiu Lazarencu a efectuat o vizită la Călărași: Cu cine a discutat
În cadrul unei vizite efectuate astăzi, 25 iulie, la Călărași, ministrul Mediului Sergiu Lazarencu a discutat cu autoritățile locale și a vizitat două proiecte importante de mediu, implementate la Onișcani și Bahmut.

Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, la Onișcani, cu sprijinul Fondului Național pentru Mediu, o zonă degradată, transformată în timp într-o groapă de gunoi, este reamenajată, transmite Știri.md.
Proiectul presupune consolidarea malurilor râulețului, construcția zidurilor de sprijin, amenajarea de piste pietonale și pentru biciclete, precum și plantarea de arbori și arbuști. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 10 milioane de lei.
De menționat că, tot la Onișcani funcționează una dintre puținele stații de epurare din mediul rural, care asigură curățarea apelor uzate pentru toată localitatea.
În Bahmut, administrația locală a achiziționat, cu bani din același fond, 800 de tomberoane și un tractor pentru colectarea deșeurilor. Recent, primăria a obținut un nou proiect, tot din Fondul Național pentru Mediu, pentru modernizarea tractorului cu echipamente care vor eficientiza gestionarea deșeurilor.
Potrivit ministrului, astfel de proiecte trebuie să fie o prioritate pentru toate localitățile. „Îndemn autoritățile locale să continue să investească în protecția mediului și în viitorul comunităților lor”, a menționat Sergiu Lazarencu.