main logo
1299

Sentință în cazul bărbatului ucis cu sânge rece la Anenii Noi

Patru locuitori ai satului Puhăceni, raionul Anenii Noi, care în primăvara acestui an au fost deferiţi justiţiei în dosarul omorului şi incendierii unui consătean şi-au primit pedepsele.

Sentință în cazul bărbatului ucis cu sânge rece la Anenii Noi

Astfel, pentru omorul intenţionat al victimei, huliganism, păstrarea şi prelucrarea drogurilor, unul dintre inculpaţi a fost condamnat la detenţie pe viaţă. Ceilalţi trei complici care au ajutat la ascunderea urmelor infracţiunii au primit câte 2 ani închisoare, fiind recunoscuţi vinovaţi de favorizarea la comiterea infracţiunii, transmite Știri.md.

Tragedia a avut loc pe 24 septembrie 2017, în gospodăria unuia dintre inculpaţi. După ce au consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, între ei s-a iscat o ceartă. La un moment dat, unul dintre inculpaţi a mers acasă şi a revenit cu un cuţit confecţionat artizanal, aplicându-i victimei o lovitură fixă în regiunea inimii. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, inculpaţii au târât corpul neînsufleţit al victimei în grădină, unde l-au incendiat, iar rămăşiţele le-au îngropat în mai multe locuri.

Osemintele victimei au fost depistate la mai bine de trei luni de la comiterea crimei, după ce mama acestuia a anunţat poliţia despre dispariţia fiului.

De notat că, până a fi reţinut, individul care a înjunghiat victima, a comis şi un „huliganism agravant” într-un local din Puhăceni, unde a iniţiat un conflict cu o domnişoară, pe care a numit-o cu cuvinte necenzurate, a maltratat-o, lovind-o cu o sticlă în regiunea capului, cauzându-i dureri fizice.

În cadrul percheziţiilor efectuate la domiciliul individului au fost depistate şi ridicate 461,62 g de marijuană, pe care acesta le păstra pentru consum personal.

Potrivit procurorilor, individul a mai fost în conflict cu legea, fiind condamnat anterior la 6 ani de detenţie pentru înjunghierea unei persoane, care, din fericire, a rămas în viaţă.

Pe lângă pedeapsa cu detenţie pe viaţă, autorul omorului a fost obligat să achite succesorului părţii vătămate un prejudiciu moral şi material în valoare de 130 de mii de lei. Încă 8.666 lei urmează a fi încasaţi de la el pentru recuperarea cheltuielilor judiciare suportate la efectuarea urmăririi penale.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării