main logo
2346

Sentință finală: 5 ani și 6 luni de închisoare pentru Chiril Lucinschi

Fostul liberal-democrat, Chiril Lucinschi, a fost condamnat, azi, la 5 ani și 6 luni de închisoare în penitenciar de tip semiînchis. Inițial, procurorii au cerut o pedeapsă de 6 ani și jumătate de închisoare.

Sentință: Chiril Lucinschi, condamnat. Averea, confiscată5 ani și 6 luni de închisoare pentru Chiril Lucinschi.

Totodată, fiul celui de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a primit și o amendă de 27.500 de lei pentru fals în declarații.

Fostul parlamentar are interdicția de a ocupa funcții publice pe o perioadă de patru ani. 

La fel, instanța a admis solicitarea procurorilor privind confiscarea averii lui Lucinschi.   

Sentința este prin cumul, Lucinschi fiind condamnat pe trei capete de acuzare. 

Pedeapsa va fi pusă în aplicare după ce va fi emisă o sentință definitivă, până atunci fostul deputat nu are dreptul să părăsească Republica Moldova. 

Fostul deputat se declară nevinovat. 

Chiril Lucinschi a fost reţinut de CNA pe 25 mai în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

În calitate de gestionar şi beneficiar al companiilor Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi spălat bani în proporţii deosebit de mari.   

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării