stiri Logo
main logo
main logo
491

Semnificația Vinerii Mari: Ce trebuie să facă credincioșii înainte de Paște

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Vinerea Mare, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor, dedicată amintirii răstignirii și jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. La Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Chișinău, slujba din această zi a fost oficiată începând cu ora 12:00.

Semnificația Vinerii Mari: Ce trebuie să facă credincioșii înainte de PașteCaptură de ecran

Potrivit slujitorilor bisericii, tradiția recomandă în această zi ținerea postului negru, adică abținerea totală de la mâncare și apă până la apusul soarelui. Totuși, această practică este recomandată doar celor care o pot respecta din punct de vedere al sănătății, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

„Vinerea Mare este ziua în care Mântuitorul Hristos s-a jertfit pe cruce pentru mântuirea noastră. De aceea, tradiția ne îndeamnă la post aspru și la o stare de smerenie. Fiecare însă trebuie să țină post după putință", a explicat protoiereul Andrei Bucliș, secretar al Mitropoliei Basarabiei.

Părintele subliniază că, în această perioadă, credincioșii sunt îndemnați să păstreze o conduită decentă și să nu piardă din vedere semnificația profundă a sărbătorii. Accentul trebuie pus pe curățarea sufletească, nu doar pe respectarea obiceiurilor exterioare.

Pregătirea pentru Paște presupune nu doar post alimentar, ci și rugăciune, milostenie, spovedanie și împărtășanie. De asemenea, iertarea celor din jur este considerată importantă înainte de a participa la slujba Învierii.

„Este important să ne împăcăm cu aproapele și să lăsăm orice supărare în urmă. Nu putem trăi bucuria Învierii dacă purtăm în suflet ură sau mânie", spune părintele Andrei Bucliș. 

În noaptea Învierii, credincioșii sunt îndemnați să vină la biserică „cu inima deschisă" și, după tradiție, îmbrăcați în haine curate, simbol al reînnoirii sufletești. 

„Hristos a înviat este bucuria noastră. Să lăsăm toate relele în urmă și să întâmpinăm sărbătoarea cu inimă curată și cu zâmbet", este îndemnul adresat tuturor celor care se pregătesc să întâmpine Paștele.

tvrmoldova.md
Publicitatea ta poate fi aici