point Logo
main logo
main logo
1493

Șeful Vămii: Investigația privind camionul cu armament de la PTF Leușeni avansează

Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, afirmă că ancheta privind camionul încărcat cu armament, depistat la sfârșitul lunii noiembrie în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, este în plină desfășurare, iar în scurt timp ar putea fi făcute publice mai multe informații.

Șeful Vămii: Investigația privind camionul cu armament de la PTF Leușeni avanseazăImagine simbol

Potrivit lui, în urma acestui caz, autoritățile caută soluții pentru a identifica fonduri în vederea dotării tuturor punctelor de trecere a frontierei cu scanere moderne, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Șeful Serviciului Vamal a declarat că investigația în cazul camionului cu armament este gestionată de procurori și se află într-o etapă avansată. „În prezent se fac acțiuni operative și de investigații pe care nu putem să le divulgăm. Dar s-a avansat pe acest dosar. În scurt timp vom putea comunica mai mult public, dar las asta pe seama colegilor de la Procuratură”, a declarat Radu Vrabie.

Șeful Vămii a precizat că instituția dispune de scanere în mai multe puncte de trecere a frontierei, însă autoritățile caută resurse pentru a extinde sistemul de scanare.

„Avem scanere la frontiera cu România la Costești-Stânca, Leușeni, Sculeni și Giurgiulești. La granița cu Ucraina avem scanere la Tudora-Palanca. Suntem în proces de găsire a soluțiilor pentru a cumpăra și alte scanere pentru punctele de trecere a frontierei”, a mai spus Radu Vrabie.

Totodată, acesta a explicat că scanarea mijloacelor de transport nu se face în mod automat pentru toate vehiculele, ci în baza unei analize de risc, pentru a evita blocarea fluxului de mărfuri la frontieră.

„Scanarea camioanelor, autobuzelor, are loc în baza unor criterii ale analizei de risc. Noi, ca instituție, urmărim și facilitarea comerțului. De aceea, încercăm să ajutăm agenții economici să nu treacă toți prin procesul de scanare, că altfel am îngreuna procesul de import-export. Dacă există informații de la alte entități, ele intră în baza noastră de risc și atunci se trece la metoda de scanare”, a explicat șeful Serviciului Vamal.

La sfârșitul lunii noiembrie, un camion cu armament a fost oprit la Vama Albița-Leușeni. Potrivit oamenilor legii, în camion au fost descoperite 18 rachete antitanc portabile, opt lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și componente ale unei drone.

Incidentul a ieșit la iveală în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2025, când un camion cu armament a fost descoperit la Vama Albița–Leușeni, fapt ce a declanșat anchete atât în Republica Moldova, cât și în România. Procuratura Generală a anunțat că armamentul ar fi fost preluat dintr-un depozit neidentificat din Ucraina, de la persoane necunoscute.

Pe 20 noiembrie, procurorii moldoveni au reținut două persoane pentru 72 de ore, iar o zi mai târziu a fost reținută și a treia. Potrivit anchetatorilor, cei trei – toți din Chișinău – ar fi avut roluri-cheie în schemă: administratorul firmei care a comandat transportul, conducătorul companiei de transport și brokerul. Tot pe 21 noiembrie, autoritățile române au reținut șoferul camionului, cetățean al Republicii Moldova, iar procurorii au confirmat că marfa de contrabandă fusese încărcată în municipiul Chișinău.

Ulterior, pe 26 noiembrie, șeful Inspectoratului General al Poliției a anunțat reținerea unei alte persoane, considerată de anchetă drept organizator al transportului ilegal.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici