point Logo
main logo
main logo
4723

Șeful IP Bălți, Valeriu Cojocaru, suspendat din funcție: Precizarea IGP

Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, comisarul-șef Valeriu Cojocaru, a fost luni, 20 septembrie 2021, suspendat din funcție, relatează Inspectoratul General al Poliției.

Șeful IP Bălți, Valeriu Cojocaru, suspendat din funcție: Precizarea IGP

Valeriu Cojocaru a fost suspendat din funcția publică cu statut special, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) a Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din anul 2016, pe perioada reținerii, arestului preventiv sau arestului la domiciliu al funcționarului, transmite Știri.md.

„Conducerea IGP nu va tolera nici cea mai mică abatere de la respectarea legii din partea angajaților Poliției, indiferent de funcția pe care aceștia o dețin. 

Intransigența în aplicarea și respectarea legii începe în primul rând de la noi înșine, altfel nu vom putea vorbi despre Poliție ca despre o instituție integră, eficientă și respectată de către cetățeni”, se arată în comunicat.

Știri.md amintește că, acum două luni, PCCOCS l-a reținut pe Valeriu Cojocaru, pe finul său Ion Cojocaru, dar și pe președintele FEA, Dorin Damir, într-un dosar care viza activitatea fostei Direcții nr. 5 a MAI, fiind cercetați prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici