Șeful IGP: Dacă Tauber vrea să facă vreun protest, o invităm la Chișinău
„Dacă doamna Tauber vrea să facă vreun protest, o invităm la Chișinău.” Este declarația șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Acesta a explicat, în cadrul „podcastului Lorenei” de la Pro TV, de ce nu au putut să se desfășoare așa-zisele proteste anunțate de Ilan Șor și Marina Tauber, pentru sfârșitul lunii august curent.

Potrivit șefului IGP, legislația prevede că organizatorul unui protest și persoana de contact trebuie să fie prezenți fizic la fața locului pentru ca evenimentul să se desfășoare legal, transmite Știri.md cu referire la agora.md.
În acest caz, deși Marina Tauber a depus documentele necesare la Primărie, ea nu a participat la ședința de stabilire a regulilor de întrunire și nu s-a implicat direct în organizarea protestului.
Totodată, Cernăuțeanu a explicat că nu poate fi vorba despre un protest în adevăratul sens al cuvântului, dacă oamenii sunt plătiți și impuși să vină pentru a susține o idee sau alta.
„Conform legii, organizatorul și persoana de contact, nemijlocit, trebuie să fie prezenți la fața locului. Fizic trebuie să vină acolo. Eu, sincer, îmi asumam autorizarea și permiterea acelui protest, și era pe conștiința mea dacă venea Marina Tauber să-l organizeze. Dar ea nu era. Și înțelegem care este logica... Dacă doamna Tauber vrea cu adevărat să facă un protest, o invităm la Chișinău”, a declarat Cernăuțeanu.
Citește mai departe pe agora.md.