Șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție, reținut pentru corupție
Centrul Național Anticorupție (CNA) raportează reținerea a două persoane, săptămâna trecută, în dosare pornite pe fapte de corupție.
Potrivit CNA, într-un caz, un locuitor din municipiul Bălți a fost reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat într-un dosar în care este învinuit că ar fi promis unui candidat să-l ajute să obțină permisul de conducere în schimbul a 1.000 de euro, transmite Știri.md.
Drept urmare, la demersul procurorilor, instanța a decis plasarea acestuia în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Într-un alt caz, CNA l-a reținut în flagrant pe șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție. Funcționarul este bănuit de pretinderea și primirea a 2.500 de euro pentru a nu examina un material pe faptul comiterii unei infracțiuni de samavolnicie.
În perioada de raport, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat șapte bunuri în valoare de circa 6,5 milioane de lei, în baza unei delegații a Procuraturii Anticorupție (PA). Printre acestea se numără două mijloace de transport, o încăpere locativă și două nelocative, o construcție locativă, dar și un cont bancar.
Totodată, alte bunuri sechestrate anterior în valoare de 1,5 milioane de lei au fost confirmate prin încheieri judecătorești.
Săptămâna trecută, la Linia Națională Anticorupție au fost recepționate 25 de apeluri, au fost întocmite 14 rapoarte de expertiză anticorupție, în cancelaria CNA au fost înregistrate 1.107 materiale și au fost eliberate 91 de caziere de integritate.
Colaj: Cna.md