main logo
586

Șefii de la MAI, gata să doneze o parte din salariu copiilor nevoiași

12 şefi de departamente din cadrul MAI al Moldovei sunt gata să-şi doneze jumătate din salariul pentru luna august în fondul copiilor nevoiaşi.

Șefii de la MAI, gata să doneze o parte din salariu copiilor nevoiași

Despre aceasta a comunicat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie, Gheorghe Cavcaliuc, care a dat start campaniei naţionale "Copil şcolarizat - copil protejat", transmite Știri.md cu referire la infotag.md.

"Pe bază de voluntariat s-au colectat peste 58 de mii de lei, bani din care vor fi procurate rechizite şcolare şi haine pentru copiii rămaşi fără ocrotirea părintească, pentru copiii orfani şi alţi copii nevoiaşi. 

Până la 1 septembrie, toţi cei 1900 de copii trebuie să fie asiguraţi cu tot necesarul unui elev", a explicat el.

Iniţiativa MAI este sprijinită şi de Mitropolia Moldovei. Secretarul acesteia, Vadim Cheibaş, a amintit că Biserica Ortodoxă este una din acele instituţii de care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor Moldovei.

"Sondajele arată că în biserică au încredere până la 98% din populaţie. 

Nu putem fi indiferenţi faţă de necesităţile copiilor din familii sărace. 

Vom întinde o mână de ajutor. În primul rând, de pe amvonul bisericilor, clericii noştri vor îndemna oamenii să doneze pentru aceste scopuri nobile", a promis el.

La campania MAI s-au alăturat şi alte organizaţii, printre care şi clubul sportiv "Terra Valahia", Asociaţia Femeilor Poliţiste, Asociaţia "Bunicii grijulii".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării