main logo
810

Șefa MAI: Poliția a întocmit peste 26.000 de procese pentru corupere electorală

Poliția a întocmit peste 26.000 de procese contravenționale pe subiectul coruperii electorale. Declarația aparține ministrei în exercițiu a Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, și a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat”.

Poliția a întocmit peste 26.000 de procese pentru corupere electoralăFoto: Imagine simbol

Potrivit acesteia, deși unele cazuri au fost respinse, majoritatea proceselor contravenționale rămân valabile, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

„Avem și cazuri în care ele sunt respinse, dar de cele mai multe ori ele rămân în vigoare. Și dacă mă refer la situațiile care au fost documentate de Poliție, vorbim de peste 26.000 de cazuri”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.

Ministra a precizat că aceste procese contravenționale reflectă eforturile autorităților de a preveni și sancționa tentativele de influențare ilegală a votului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării