Șefa MAI: Denis Kapustin a intrat legal în R. Moldova și a plecat deja din țară
Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a explicat că cetățeanul Federației Ruse Denis Kapustin, fondatorul Corpului Voluntarilor Ruși (RVC), a intrat și a părăsit teritoriul Republicii Moldova în baza unor acte legale.
Colaj: Știri.mdPotrivit șefei MAI, atât Kapustin, cât și alte persoane care ar fi venit împreună cu acesta, nu se mai află pe teritoriul țării. De asemenea, aceasta a infirmat informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora rusul ar fi utilizat acte false pentru a intra în Republica Moldova, transmite Știri.md cu referire la agora.md.
Prezența lui Denis Kapustin la Chișinău este legată de filmarea unui episod din seria de interviuri „vDudi”, realizată de jurnalistul rus Iurie Dudi. Filmările au avut loc la Centrul Mediacor din cadrul Universității de Stat din Moldova.
Denis Kapustin este cunoscut ca fondator al Corpului Voluntarilor Ruși (RVC), o structură formată din cetățeni ruși care luptă de partea Ucrainei pe front. Acesta a copilărit în Germania și a fondat brandul de îmbrăcăminte sport White Rex, asociat cu simboluri considerate extremiste, precum „Soarele Negru” sau combinația numerică 14/88.
În mai 2019, autoritățile germane i-au revocat permisul de ședere pe termen nelimitat, după ce acesta a fost radiat de la adresa sa din Köln, unde nu mai locuia de o perioadă îndelungată, potrivit DW.
Ulterior, în 2022, după mutarea în Ucraina, Kapustin a fondat Corpul Voluntarilor Ruși. Numele său a fost implicat și în controverse legate de o presupusă tentativă de asasinare.
Kapustin este dat în urmărire de Federația Rusă, iar în aprilie 2023, Tribunalul Districtual Basmanny din Moscova l-a arestat în lipsă. În mai și iunie 2024, RVC, împreună cu Legiunea Libertății Rusiei, a desfășurat atacuri în regiunea rusă Belgorod.
Amintim că Iuri Dudi a realizat la Chișinău un interviu cu Denis Kapustin. Filmările au avut loc la centrul de producție digital-media Mediacor, situat pe teritoriul Universitatea de Stat din Moldova. În acest context, Ministerul Educației a solicitat explicații conducerii centrului.
Citește și: Prima declarație a centrului Mediacor după interviul cu Iurii Dudi și Denis Kapustin