Ședință specială la Parlament: Magistrații CC depun jurământul
Parlamentul s-a reunit duminică, 17 august, în ședință specială, pentru ceremonia de depunere a jurământului de învestire a noilor judecători ai Curții Constituționale.

UPDATE 11:15: „Jur să îndeplinesc cu bună credință obligațiile de judecător al Curții Constituționale, să apăr ordinea constituțională a Republicii Moldova, să protejez supremația Constituției, drepturile și libertățile fundamentale ale omului și să mă supun în exercitarea funcției numai Constituției”, au menționat pe rând cei cinci judecători, transmite Știri.md.
De fiecare dată, opoziția scanda „demisia” și „rușine”.
UPDATE 11:05: „Stimată asistență, potrivit articolului 14 din Legea 74 din 2025 cu privire la Curtea Constituțională, judecătorul Curții Constituționale își exercită atribuțiile de la data depunerii jurământului, în cel mult o săptămână de la expirarea mandatului predecesorului său. La data de 16 august 2025 au expirat mandatele a cinci judecători constituționali, iar începerea mandatului noilor judecători desemnați de Parlament, Guvern și Consiliul Superior al Magistraturii este condiționat de depunerea jurământului de către aceștia în fața Parlamentului, președintelui Republicii Moldova și a Consiliului Superior al Magistraturii”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
UPDATE: 11:03: La ședința specială a Parlamentului s-au prezentat 78 de deputați.
Știrea inițială:
Potrivit legislației, judecătorii Curții Constituționale depun jurământul în fața Parlamentului, președintelui Republicii Moldova și Consiliului Superior al Magistraturii, iar această ceremonie marchează începutul mandatului lor oficial.
În contextul în care mandatele a cinci judecători constituționali au expirat pe 16 august, în această funcție au fost desemnați Liuba Șova, Nicolae Roșca, Sergiu Litvinenco, Domnica Manole și Ion Malanciuc.
Curtea Constituțională (CC) este constituită din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi dintre ei sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.