Se propune instituirea stării de alertă pe Nistru. Guvernul se convoacă în ședință
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a convocat astăzi, la ora 15:00, o ședință de Guvern pentru a examina propunerea de instituire a stării de alertă de mediu pe bazinul râului Nistru pentru o perioadă de 15 zile.
Imagine simbol„Venim astăzi cu această decizie pentru a ne asigura că prevenim orice risc la adresa sănătății populației. Din cauza undei continue de poluare cu produse petroliere, a riscului de extindere a poluării, dar și a depășirii nivelului de contaminanți în zona de Nord a râului Nistru, este necesară mobilizarea rapidă a resurselor”, a declarat prim-ministrul Alexandru Munteanu, transmite Știri.md.
Premierul a mai menționat că instituțiile responsabile vor continua să monitorizeze situația, să intervină în zonele afectate, să informeze populația și să ofere recomandările necesare.
Menționăm că astăzi, reprezentanții Apă-Canal Chișinău au instalat pe râul Nistru două baraje pentru a preveni o eventuală situație critică în apropierea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă.
Alte trei baraje absorbante au fost instalate pe râul Nistru pentru a limita efectele poluării cu substanțe petroliere. Două dintre acestea au fost amplasate în localitatea Arionești, raionul Dondușeni, iar unul la stația de captare a apei de la Cosăuți, raionul Soroca.