Se dau drept persoane cu dizabilități pentru a obține bani din cerșit
Poliția Capitalei desfășoară acțiuni de combatere a cerșetoriei frauduloase, identificând persoanele care induc în eroare trecătorii prin simularea dizabilității sau prezentarea de informații false despre starea lor de sănătate.
Colaj: Știri.mdPotrivit oamenilor legii, numai de la începutul anului 2025, au fost identificate 22 de persoane care au recurs la astfel de practici, fiind întocmite 26 de procese-verbale contravenționale pentru simularea dizabilităților și cinci pentru cerșetorie bazată pe informații eronate despre afecțiuni grave sau necesitatea unor intervenții medicale costisitoare, transmite Știri.md.
Un exemplu relevant este cel al unui bǎrbat care, deși sancționat de nouă ori, continuă să inducă în eroare trecătorii prin simularea unei dizabilități și solicitarea de ajutor financiar. Polițiștii au ridicat de la acesta patru scaune cu rotile utilizate pentru a obține venituri ilegale.
În context, oamenii legii îndeamnă cetățenii care observă astfel de cazuri, să apeleze la numărul unic de urgență 112, pentru a sesiza autoritățile competente.
„Menționăm că deseori, sub masca omului care cerșește poate fi un escroc, iar în spatele lui poate să stea o grupare infracțională”, mai anunță Poliția.