main logo
1097

Se cere redeschiderea rutelor de transport nocturn din Chișinău

PAS cere Primăriei Municipiului Chișinău și RTEC redeschiderea rutelor de transport nocturn din Chișinău.

Se cere redeschiderea rutelor de transport nocturn din ChișinăuFoto: moldova.org

În acest sens, consilierii PAS și tinerii PAS Youth au depus o petiție semnată de aproape 2.000 de persoane, transmite Știri.md.

”Lipsa serviciilor de transport nocturn afectează direct locuitorii municipiului Chișinău. Una din cele mai afectate grupe sociale fiind tinerii. Tinerii care muncesc noaptea sau vor să participe la diverse activități după ora 23:00 sunt puși într-o dilemă: Să rămână în oraș și să ajungă acasă pe jos sau să apeleze la servicii de taxi ori să renunțe la activitățile pe care le desfășoară pentru a reuși la transport.

La data de 24 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă am solicitat:

  1. Reintroducerea rutelor de transport public nocturn
  2. Extinderea circulației transportului nocturn în sectorul Râșcani
  3. Introducerea unui tarif diferențiat pentru compensarea pierderilor RTEC cauzate de fluxul mic de călători

Primarul Ceban în platourile TV anunța că, dacă va fi Cod Galben, atunci vor fi redeschise rutele de transport nocturn. Pe 15 decembrie a fost anunțat Cod Galben. Ce a făcut primarul o lună de zile? Nimic.

Pe Ion Ceban nu îl interesează mobilitatea urbană și confortul cetățenilor care lucrează noaptea. Este mult mai importantă folosirea resursei Primăriei pentru lansarea noilor proiecte politice.

Facem un apel către primar să nu arunce la gunoi aceste 2.000 de semnături și să găsească în termene restrânse cele mai bune soluții”, au declarat cei din PAS.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării