sporter Logo
main logo
main logo
1107

Scriitorul Mircea Cărtărescu, distins cu titlul Doctor Honoris Causa al USM

Scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu, una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române contemporane, a primit Titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova, în cadrul unei ședințe solemne a Senatului USM, organizată cu prilejul prezenței sale la Chișinău.

Scriitorul Mircea Cărtărescu, distins cu titlul Doctor Honoris Causa al USMFoto: USM

Distincția a fost acordată în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională adusă dezvoltării literaturii române și universale, studiilor literare și promovării valorilor culturale românești în spațiul internațional, transmite Știri.md.

La eveniment au participat reprezentanți ai mediului academic, cultural și editorial, printre care Liliana Nicolaescu-Onofrei, filoloagă și deputată în Parlamentul Republicii Moldova, Lidia Bodea, doctor în filologie, directoarea Editura Humanitas și vicepreședintă a Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România, precum și Maria Șleahtițchi, directoarea Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău. La ceremonie au mai fost prezenți oameni de cultură și membri ai comunității academice.

Rectorul Universitatea de Stat din Moldova, Igor Șarov, a declarat că este o onoare deosebită pentru instituție să îl aibă în comunitatea sa academică pe Mircea Cărtărescu, subliniind că opera și activitatea intelectuală a acestuia reprezintă un reper de excelență, inspirație și dialog cultural autentic pentru mediul universitar.

Laudatio a fost prezentat de Nina Corcinschi, directoarea Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hașdeu” al USM, care a evidențiat importanța majoră a operei și a activității academice a laureatului. Printr-o creație vastă – poezie, proză, eseu, jurnal și critică literară – Mircea Cărtărescu s-a impus ca un reper intelectual de prim rang, fiind în prezent cel mai tradus scriitor român și un veritabil ambasador al culturii române în lume.

Doctor în filologie, autor al unei teze fundamentale dedicate postmodernismului românesc, Mircea Cărtărescu a parcurs toate treptele carierei universitare la Universitatea din București, contribuind decisiv la formarea mai multor generații de studenți și cercetători. Activitatea sa academică și literară a fost recunoscută prin numeroase premii și distincții naționale și internaționale, precum și prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa de către universități de prestigiu din România și Europa.

Momentul înmânării distincției marchează o etapă simbolică importantă în relația Universității de Stat din Moldova cu una dintre cele mai reprezentative personalități ale culturii române contemporane, consolidând astfel capitalul științific și cultural român al instituției.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici