15692
Scenariul anunțat de Dodon: Grădinițe deschise și fără carantină la intrare în R. Moldova
Dacă situația nu se va înrăutăți până la 15 iulie, obligativitatea de intrare în izolare pentru cetățenii care intră în țară va fi eliminată, iar grădinițele se vor redeschide.
Foto: știri.md
O declarație în acest sens a fost făcută de către președintele Igor Dodon după ședința Conducerii de Vârf a statului, transmite Știri.md.
În cele din urmă, Dodon a precizat că grădinițele se vor redeschide doar în localitățile rurale, dar nu în toate.
Acesta a precizat că totul va depinde de situația epidemiologică din fiecare regiune în parte.
De asemenea, președintele țării a spus că după ridicarea stării de urgență în sănătate publică, adică după 15 iulie ar putea fi ridicată obligativitatea de a sta în carantină 14 zile la intrare în R. Moldova a cetățenilor.